VIDEO Primarul din Oradea despre Sibiu – ”Este un oraș cu potențial sub al Oradei”

2.325

Edilul municipiului Oradea a catalogat municipiul Sibiu ca fiind un oraș cu potențial sub cel al urbei pe care o administrează. Comparația a fost făcută zilele trecute într-o declarație care viza critici pentru aeroportul din județul Bihor.

Critici ale primarului Ilie Bolojan la adresa managementului Aeroportului din Oradea. Edilul este de părere că, pentru a intra în competiție cu alte aeroporturi din țară și din străinătate, e nevoie de creșterea numărului de curse interne și externe. La aceasta se adaugă prețuri accesibile și atragerea a cel puțin unei companii aeriene low-cost.
Ilie Bolojan, primarul Oradei, a lovit ”sub centură” Sibiul, pe care l-a catalogat într-o comparație, ca fiind un oraș inferior capitalei Bihorului.
„Cel puțin trei aeroporturi care sunt situate în orașe cu un potențial sub cel al Oradei, Sibiu, Suceava și Bacău, nu o să mă refer la Cluj sau la Timișoara, au peste 400 de mii de pasageri îmbarcați debarcați anul trecut. Debreținul a avut peste 330 de mii de pasageri îmbarcați-debarcați anul trecut. Prin urmare, orice fel de administrare a aeroportului care generează fluxuri de pasageri sub aceste valori înseamnă o administrare mediocră.
E nevoie de politici tarifare foarte competitive pe care, din păcate, nu le respectăm.
Totdeauna când intră un produs nou pe piață, fără un istoric, el trebuie să surprindă, trebuie să fie foarte competitiv la preț, la calități și așa mai departe. Or acest lucru nu se întâmplă. E adevărat că tarifele nu sunt mai mari decât ale altor aeroporturi, dar imaginați-vă când noi am venit și am dezvoltat parcurile industriale, am coborât prețurile mult sub celelalte parcuri, tocmai pentru că Oradea nu avea un istoric și eram forțați să facem asta, nu pentru că ne place.
Pentru asta trebuie date subvenții și este anormal ca să nu se accepte o astfel de politică cât timp consiliul municipal a exprimat în scris și și-a exprimat nu o dată intenția de a intra în acest parteneriat nu pentru a conduce aeroportul, ci pentru a conecta orașul Oradea mult mai bine.
Sunt niște afaceri de nișă și fără niște profesioniști la conducerea aeroportului, nu poți livra decât atât cât poți livra. De performanțele domnului Pasc nu o să vorbesc acum, pentru că ele sunt cunoscute în acești ani, dar mă gândesc că cei de la conducerea Consiliului Județean s-au gândit să întărească managementul și l-au numit pe domnul Bimbo președintele Consiliului de Administrație. Sigur, altfel un domn pe care îl știu, dar nu știu dacă la Grădina Zoologică sunt foarte multe manșe de avion pe care să le gestioneze sau curse aeriene. E nevoie de recrutarea unor profesioniști din piața globală care să fie plătiți pentru performanță”, a spus acesta conform Digi 24.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Arată comentarii (1)