FOTO Cinci kilograme de mercur găsit într-o ghenă de gunoi la vecinii din Vâlcea

0 708

Mercurul a fost ridicat de polițiști dintr-o ghenă de gunoi în Rm. Vâlcea. Inițial s-a crezut că e vorba de două kilograme de substanță.

Cinci kilograme de substanță ce pare a fi mercur a fost ridicată, duminică dimineața, de polițiști, dintr-o ghenă de gunoi din municipiul Râmnicu Vâlcea. O anchetă a fost declanșată în acest caz.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Vâlcea, Corina Băștinariu, a declarat că oamenii legii au fost sesizați prin apel 112 că dintr-o ghenă din municipiul Râmnicu Vâlcea curge un lichid ce pare a fi mercur.
„Am fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că dintr-o ghenă de gunoi din Râmnicu Vâlcea, strada 1 Mai, curge un lichid ce pare a fi mercur. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea, Biroul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și cei de la ISU s-au deplasat la fața locului. Sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infractiunii de trafic de produse sau substanțe toxice”, a spus Băștinariu.mercur
Inițial s-a crezut că e vorba de două kilograme de substanță, ulterior s-a aflat că este vorba de o cantitate mult mai mare, respectiv de cinci kilograme.
Băștinariu a explicat că deocamdată nu este cert dacă în acest caz este vorba de mercur, fiind realizate cercetări pentru a stabili acest lucru.
Reprezentantul Poliției Vâlcea a afirmat că acesta nu este singurul caz în care polițiștii au intervenit pentru a ridica astfel de substanțe. Duminica trecută, tot dintr-o ghenă de gunoi, din zona Ostroveni, oamenii legii au ridicat 25 de kilograme de substanță.
În urma verificărilor, s-a confirmat că acel caz a fost mercur, ancheta fiind desfășurată sub coordonarea unui procuror.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...