Noutăți de la Arena Platoș – Program modificat, prețuri mai mari și multe alte modificări

0 1.396

Mai sunt doar câteva săptămâni până când se va da startul noului sezon de schi. Iubitorii de zăpadă vor putea, în curând, să se bucure pe pârtiile de la Păltiniș.

În acest an, la Arena Platoș, deschiderea sezonului s-a anunțat pentru data de 1 decembrie, chiar de Ziua Națională a României. Reprezentanții Arenei spun totuși că acest lucru depinde de condițiile meteo. Cu toate acestea, vremea se anunță perfectă pentru schi.

În ceea ce privește programul sezonului, acesta a fost adaptat în funcție de nevoile și cerințele turiștilor. „Astfel, pentru luna decembrie (pâna de sărbători), funcționăm în timpul weekend-ului, iar din 24 decembrie până la 1 martie, pârtiile sunt deschise zilnic, în intervalul luni – duminică. Ultimele 3 weekend-uri ale lunii martie ne vor regăsi, din nou, sâmbetele și duminicile”, transmit reprezentanții Arenei Platoș.partie schi arena platos paltinis

Turiștii care vin la munte în acest sezon trebuie să știe că prețurile au suferit o ușoară modificare. Dacă anul trecul un card de weekend skipass pentru o zi, pentru un copil cu vârsta cuprinsă între 6-11 ani costa 53 de lei, din acest an, părinții vor trebui să scoată din buzunare suma de 55 de lei. Puteți consulta lista prețurilor aici, în funcție de categoria de vârstă.Sibiu Winter Challenge arena platosLegat de parcarea de la Arena Platoș, s-au făcut o serie de investiții considerabile, cum ar fi: crearea unei fundații de 1.5 m, s-au făcut drenaje, s-a pus folie din material geotextil și s-au adus peste 100 de camioane de piatră spartă. În ciuda acestor lucruri, parcarea nu poate fi extinsă din cauza mai multor factori, printre care se numără și faptul că o nouă construcție ar însemna tăierea copacilor din pădure. Totodată, fizic nu s-ar mai putea construi nimic, deoarece terenurile din jurul stațiunii sunt date în concesiune. Reprezentanții vin totuși cu o rezolvare în ceea ce privește aglomerația din parcări. „Ar mai fi o posibilitate, cum se întamplă și în alte stațiuni din Europa: ca numarul autobuzelor/ skibuss-urilor să crească, în așa fel încât această variantă de transport să fie luată în calcul mai mult”, transmit reprezentanții Arenei Platoș.arena platos

Arena Platoș vine cu o serie de noutăți în acest an, dar și cu mai multe îmbunătățiri pentru ca turiștii să aibă parte de un concediu plăcut. Așadar, pentru sezonul care urmează, serviciile sunt mult mai optimizate: pachetele de skipass sunt avantajoase pentru mai multe zile, casieria a fost extinsă, astfel că vor fi evitate cozile, iar echipamentele de închiriat sunt mai multe. Și la zona de mâncare sunt noutăți: desertul este inclus și el în meniu!

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.