Ora de Sibiu
Știri in direct

România, locul trei în clasamentul general la Cupa Europei la Taekwon-do ITF Sibiu 2018

1.126

Cea mai mare competiție europeană de Taekwon-do a avut loc la Sibiu în perioada 25-28 octombrie și, conform așteptărilor organizatorilor, a fost un eveniment de mare succes.

Delegaţii sportive din 28 de state europene au sosit la Sibiu pentru a lua parte la cea mai mare cupă europeană din toate timpurile, competiție desfășurată în Sala Transilvania.
Clasamentul general pe țări al Cupei Europei la Taekwon-do ITF Sibiu 2018, după numărul de puncte acumulate pe parcursul competițiilor, este următorul:
Locul 1. Polonia
Locul 2. Federația Rusă
Locul 3. România
Clasamentele complete sunt disponibile aici: http://eurocup2018.pztkd.lublin.pl/index.php
Evenimentul a debutat cu Cupa Internaţională de Taekwon-do ITF pentru Copii şi Cadeţi, fiind apoi urmat de Cupa Europei la Taekwon-do ITF pentru juniori şi seniori.

Oaspeți de seamă la deschiderea oficială
La eveniment au luat parte personalităţi marcante din lumea Taekwon-do-ului european şi mondial, nume sonore precum Master Wim Bos (Italia), Katya si Oleg Solovey (Ucraina), Jurek Jedut (Polonia), care au mai vizitat Sibiul cu ocazia Stagiilor internaţionale de Taekwon-do ITF susţinute începand cu 2013, la invitaţia PUMA Club Sibiu şi a Federaţiei Române de Taekwon-do ITF.
La ceremonia de deschidere oficială a Cupei Europei, desfășurată sâmbată, 27 octombrie, au participat reprezentanți ai Federației Europene de Taekwon-do ITF, membri ai conducerii Federației Române de Taekwon-do ITF, dar și reprezentanți ai autorităților naționale și locale, precum: Cosmin Butuza, secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, Răzvan Pop, viceprimarul Municipiului Sibiu și Sebastian Dotcoș, administratorul Județului Sibiu.
În semn de recunoştinţă pentru implicarea în organizarea Cupei Europei, oficialii Federaţiei române şi cei ai Federaţiei europene i-au premiat în cadrul ceremoniei pe toţi cei care au făcut posibilă desfăşurarea acestui eveniment la cele mai înalte standarde. Ceremonia a cuprins și un moment artistic tradițional oferit de Ansamblul “Cindrelul-Junii Sibiului”, foarte apreciat de oaspeții străini.
Dublul eveniment a fost organizat de PUMA Club Sibiu, sub egida Federaţiei Române de Taekwon-do ITF şi a Federaţiei Europene de Taekwon-do ITF. Proiectul a fost cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu şi de Consiliul Judeţean Sibiu. Parteneri de eveniment: Fuji Mae, Mightyfist, Auto Schunn Sibiu.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...