Ora de Sibiu
Știri in direct

Zece stejari plantați la Ruși – Ocazia este specială

530

10 stejari, reprezentând cele 10 provincii istorice românești au fost plantați vineri, 26 octombrie 2018, de către copiii-cavaleri ai Turnului Înclinat din Ruși. Acțiunea face parte dintr-un șir de activități dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.

Ultima ispravă a Cavalerilor Turnului Înclinat din Ruși aparține proiectului educațional ,,De un secol împreună”, cu sprijinul Direcției Silvice Sibiu, Ecomuzeul Regional Sibiu și al Asociației Ecotinsib.

Pentru cele 10 provincii istorice romanești, însemnand Maramureș, Crișana, Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova , Bucovina și Basarabia, au fost plantate câte un pui de stejar, de care vor avea grijă câte o echipă de trei copii-cavaleri, creându-se astfel o puternică și simbolică legătură.

În cadrul acțiunii a fost plantat și un al XI-lea pui de stejar, simbol al trăiniciei și curajului Cavalerilor Turnului Înclinat din Ruși, care se va afla în grija bravilor scutieri, aspiranți la gradul și onoarea de a fi cavaleri ai falnicului Turn.( scutierii sunt cei mai tineri recruți în familia Cavalerilor Turnului Înclinat )

Cavalerii Turnului Ȋnclinat din Ruși, este un club de inițiativă comunitară pentru tineri, aflat sub egida Fundației Noi Orizonturi, care are scopul de a promova patrimoniul local și eco-turismul. Din acest club fac parte peste 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale Ruși, dar și elevi ai Școlii Gimnaziale Slimnic, precum și absolvenţi ale acestora.
Asemenea cavalerilor, copiii sunt ȋncurajaţi să preţuiască adevăratele valori morale şi să se pună ȋn slujba binelui şi frumosului, prin iniţierea unor acţiuni menite să schimbe faţa localităţii dar şi mentalitatea localnicilor.
Așa cum cei din vechime prețuiau slovele înălțătoare și pline de înțelepciune, tot așa Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși se orientează după preceptul antic „Per aspera ad astra”.

Primește titlurile instant

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...