Ora de Sibiu
Știri in direct

After school nu se oprește la Sibiu – Inspectoratul a găsit o soluție

434

Modificarea codului de etică din învățământ a creat o degringoladă printre unitățile de învățământ care organizează programul Școală după Școală. Și asta pentru că plata învățătorilor nu se mai poate face de către părinții care au copiii în clasele respective. Din această cauză mai multe programe de la școlile din București s-au închis. La Sibiu însă Inspectoratul Școlar Județean a găsit o soluție pentru continuarea programului.

”La noi nu s-au închis programele, pentru că acel cod de etică prevede ca profesorii să nu facă meditații plătite cu elevii de la clase. Așa că în timpul programului, atunci când se fac temele, învățătoarele se învârt între ele. Adică învățătoarea de la clasa A merge la clasa B și tot așa”, spune Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al ISJ Sibiu.

Finanțarea se face tot de către comitele de părinți, prin contabilitatea școli, dar învățătoarele sunt plătite doar pentru orele ce depășesc norma. ”Ele au o normă de 20 de ore pe săptămână. În cazul în care orele sunt ținute de profesori, de exemplu sport, religie…, rămân niște ore neacoperite care sunt recuperate la programul școala după școală. Plata se face dor pentru ceea ce depășește cele 20 de ore normate”, spune Constantin Dincă.

În județul Sibiu, unitățile de învățământ care au program de after-school sunt Liceul Teoretic ”Constantin Noica”, școala gimnazială Regina Maria, școlile nr 8, 12 și 13, Colegiul Național ”Octavian Goga”. Școala din Cârța oferă un astfel de program, acesta fiind singurul din județ finanțat de Pprimărie, la fel ca Școala nr 3 din Cisnădie, Școala ”Andrei Șaguna” din Șura Mare și școlile nr. 7 și ”Cireșarii” din Mediaș.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...