Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO – FOTO Captură de droguri pe autostrada Sibiu – Sebeș. Erau aduse de la Amsterdam

1.407

Acțiune de amploare a DIICOT în 26 octombrie. Peste un kilogram de cocaină pură au fost găsite la percheziția făcută asupra unei mașini oprită în trafic între Săliște și Sibiu. Drogurile erau aduse de la Amsterdam.

La data de 26.10.2018 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus luarea măsurii preventive a reținerii pe o durată de 24 ore a inculpatului C. D. C., pentru săvârşirea infracțiunilor de trafic național și internațional de droguri de mare risc.
În dimineața zilei de 26.10.2018, pe autostrada A1, între localitățile Săliștea și Sibiu, inculpatul a fost prins în flagrant, în timp ce se deplasa cu autoturism, având disimulată, într-un colet aflat în portbagaj, cantitatea de peste un kilogram de cocaină, cu un grad ridicat de puritate.Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că drogurile au fost procurate de către inculpat de pe teritoriul Olandei, fiind transportate pe cale rutieră pe ruta Amsterdam-Sibiu.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate pe raza Sectorului 2 București și în localitatea Fundeni, județul Călărași, la locuințele folosite de către inculpat, a fost găsită şi ridicată cantitatea de aproximativ 500 de grame de heroină, aproximativ 200 de grame de cocaină, un pistol, cu proiectil de cauciuc (neletal), supus autorizării, care figureaza ca fiind furat, aproximativ 30 kg. de tutun vrac, tuburi de țigarete, filtre, ambalaje, etichete si alte materiale folosite la confecționarea ilicită a țigaretelor, 10.300 de euro, 1.560 de lei și 200 de coroane daneze.La data de 27.10.2018 Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Cauza este instrumentată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul inspectoratelor de poliție județene Călărași și Sibiu, precum și de jandarmi.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...