Ora de Sibiu
Știri in direct

A murit tânăra simbol a protestelor #rezist – Avea doar 18 ani

2.221

Una dintre simbolurile protestelor #rezist s-a stins din viață la doar 18 ani. Smaranda Cărare suferea de o formă rară de cancer.

Smaranda Cărare, o tânără din București care s-a făcut remarcată la protestele #Rezist din Piața Victoriei, a murit la doar 18 ani, anunță Digi24. Ea a devenit cunoscută în toată țara după ce a fost fotografiată cu un caiet în mână pe care a scris „Am chiulit pentru acest protest!”
„S-a dus Smaranda. A plecat în lumea zânelor cu păr de soare, lăsându-ne la fel de ticăloși, neputincioși, meschini, indiferenți, sinecuriști mărunți și în genunchi. Țara asta nu i-a dat nicio șansă! Țara asta proastă care găsește mereu milioane pentru referendumuri, pomeni și catedrale, iar pe cei mai nevinovați dintre oameni îi trimite la moarte! Roxana, mama greu încercată a îngerului, pur și simplu nu am cuvinte…”, a anunțat Camelia Tabacu, pe contul său de Facebook.
Smaranda a fost elevă a Colegiului Național I. L. Caragiale din București și a fost diagnosticată cu Sarcomul Ewing, o formă cruntă de cancer, la radius (osul lung), la mâna dreaptă.
Ea a fost operată la finalul anului 2017, însă boala a recidivat.

„A început curele de chimioterapie imediat ce organismul ei a putut fi restabilit pentru un astfel de tratament. Din păcate, umărul ei a fost grav afectat. Tumora este încă prezentă pe os, dar are toate şansele să se refacă şi să scape de ea printr-o nouă operație chirurgicală, în care i se va proteza umărul”, povesteau părinții ei pe pagina de donații. Smaranda Cărare a fost înmormântată marți la cimitirul Bellu ortodox.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...