Ora de Sibiu
Știri in direct

Crima din Vasile Aaron – Inculpații și-au schimbat pledoaria și strategia

1.655

Cei trei inculpați din dosarul crimei din Vasile Aaron fac tot ce pot ca să obțină o reducere a pedepsei, atunci când va fi pronunțată sentința. După ce aproape la fiecare termen au cerut înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu, cerere respinsă mereu de judecători, acum ei și avocații au venit cu o nouă strategie.

La termenul de la finalul lunii octombrie cei trei au cerut ca procesul să se judece pe procedura recunoașterii vinovăției. Asta înseamnă că cei trei, în baza unui articol din codul de procedură penală, pot recunoaște săvârșirea faptelor din rechizitoriu și pot solicita ca judecata să se facă în baza probelor administrate în timpul urmăririi penale. Dacă instanța admite această cerere inculpatul beneficiază de o reducere cu o treime a limitelor pedepsei prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoarea.
CITEȘTE AICI CE AU SPUS PROCURORII LA  MOMENTUL CRIMEI
Cel mai probabil acesta a fost și scopul celor trei inculpați, dar cererea le-a fost respinsă de judecători. Asta înseamnă că judecată își urmează cursul firesc.

VEZI AICI FOTO CU TÂNĂRUL UCIS!
În procesul celor trei a început audierea martorilor, care va continua și în termenul din data de 14 noiembrie.

CITEȘTE ȘI: FOTO Cine sunt cei trei tineri reținuți în cazul crimei din Sibiu – Filmul groaznicei întâmplări
Cei trei inculpați- Cucerzan Daniel ioan, Canciu Constantin Sorin și Stîngaciu Constantin Nicolae- sunt judecați pentru uciderea unui tânăr din Vâlcea. Cei trei l-au bătut în fața unui bar din cartierul Vasile Aaron, iar tânărul a decedat mai apoi la spital.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...