Ora de Sibiu
Știri in direct

Sibiul nu poate interveni cu operație la un caz ca al lui Florin Busuioc. Unde se poate

1.197

Un caz ca al actorului Florin Busuioc se poate  repeta oricând chia și la Sibiu, unde nu se asigură linie de gardă pentru pacienții care au nevoie urgentă de un stent care să le salveze viața. Acolo unde nu sunt medici, pacienții sunt resuscitați și trimiși către centrele mari.

În cazul Sibiului, în cadrul Spitalului de Urgență funcționează un centru de cercetare, unde un medic poate face astfel de intervenții, de montare a unui stent. Nu există, însă linie de gardă, astfel că pacienții sunt trimiși la Târgu -Mureș. Reprezentanții spitalului spun, însă, că încearcă, de anul viitor, să mărească numărul doctorilor, astfel încât să poată fi realizate astfel de intervenții la Sibiu.

Târgu Mureș și Cluj Napoca centrele cu gardă pentru operații de stent

O mare parte a cazurilor de infarct miocardic din Transilvania merg spre Târgu-Mureș și Cluj-Napoca, unde sunt medici mereu pregătiți să intervină de urgență. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgenta Târgu-Mureș, Mariana Moldovan Negoiță, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că pacienții cu infarct miocardic sunt preluați de UPU SMURD și pot intra imediat în sala de intervenție, având în vedere că există o linie de gardă permanentă, iar medicii cu astfel de competențe se rotesc.

”Spitalul Clinic Județean de Urgenta Târgu- Mureș are în structură Secția Clinica Cardiologie, care este Centru de formare în Cardiologie Intervențională. În cazul pacientului cu infarct miocardic acut, acesta este preluat de UPU SMURD și, în funcție de gravitatea situației, dacă starea pacientului necesită, în aproximativ 15-20 de minute acesta poate intra în sala de intervenție, întrucât este asigurată o linie de gardă permanentă în specialitatea cardiologie, 24/24 ore, 7 zile pe săptămână. De asemenea, medicii cu competență în cardiologie intervențională prin rotație asigură rezolvarea acestor cazuri”, a spus Mariana Moldovan Negoiță. La Târgu-Mureș ajung cei mai mulți pacienți din Harghita și Sibiu, unde nu se asigură linie de gardă pentru astfel de cazuri.

Gardă non stop la Cluj

Medic șef UPU-SMURD Cluj Cristian Ursu susține că la Cluj-Napoca nu s-ar fi putut întâmpla un incident similar celui de la Craiova, în condițiile în care aici există linie de gardă asigurată non stop în două instituții medicale, cu medic în spital, nu la domiciliu.

Cristian Ursu a declarat corespondentului MEDIAFAX că serviciul de gardă se asigură cinci zile pe săptămână la Institul Inimii ”Nicoale Stăncioiu” și două zile la secția de Cardiologie a Clinicii Medicale 1 din Cluj-Napoca.

”La noi un pacient cu infarct este dus la Institutul Inimii sau la secția de Cardiologie de la Clinica Medicală 1 a Spitalului Clinic Județean de Urgență unde sunt linii de gardă non-stop. Cinci zile pe săptămână se asigură de institut, iar două zile, marți și sâmbătă, de Medicala 1. În mod sigur la un astfel de caz ar fi mers o ambulanță SMURD, ar fi preluat pacientul, iar dacă s-ar fi constatat pe parcursul resuscitării că a făcut un infarct, era dus la una dintre cele două instituții medicale unde s-ar fi intervenit și ar fi fost operat. Este medic de cardiologie intervențională, garda se asigură în spital, nu la domiciliu”, a spus Ursu. Potrivit acestuia, Institutul Inimii ”Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca a fost primul din țară care a introdus linie de gardă 24 de ore din 24 pentru urgențe cardiace.

Directorul medical al Institutului Inimii ”Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca, Adrian Molnar, a precizat, la rândul său, că la unitatea medicală pe care o reprezintă funcționează cinci linii de gardă pe cardiologie. ”Există un program național de cardiologie intervențională în caz de infarct miocardic acut, una dintre condițiile de bază fiind asigurarea unei linii de gardă 7 zile din 7, 24 de ore din 24, la spital. La Institutul Inimii există, în total, cinci linii de gardă plătite, nu există niciun moment în care să nu fie cei cinci medici prezenți. La noi se înregistrează între 5 și 10 infarcturi miocardice acute pe zi care sunt tratate și vin pacienți din alte județe, cum ar fi Alba, Sălaj, Satu Mare, Bistrița Năsăud, Maramureș. În plus mai avem linie de gardă la Cardiologie la Medicala 1 care asigură urgențe două zile pe săptămână. La Cluj-Napoca nu se poate întâmpla ce a fost la Craiova”, a precizat Molnar.

Din județul Alba, pacienții sunt trimiși de regulă la Cluj-Napoca. ”Astfel de cazuri sunt trimise, de urgență, într-un centru de cardiologie intervențională, respectiv la Cluj-Napoca. Medicii de acolo sunt anunțați dinainte despre caz pentru a se interveni cât mai repede”, au declarant reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.

La Braşov se pot asigura urgenţele cardiologice la orice oră

Din Covasna, pacienții care fac infarct miocardic și au nevoie de intervenție la fel cum a avut nevoie actorul Florin Busuioc sunt trimiși la Brașov. ”De la urgență se trimite la Brașov, nu ajunge pe secție”, au spus reprezentanții Spitalului din Sfântu Gheorghe.

Medicul Florin Orțan, șeful Departamentului de Cardiologie Intervențională din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că într-o lună la Braşov se operează în jur de 65 de cazuri de infarct pe lună, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, fiind asigurată linie de gardă. „Noi suntem un centru de infarct care asigurăm urgenţa pentru 1,2 milioane oameni. Avem un sistem perfect pus la punct, cu medic care este de gardă (…) şi un timp de reacţie de 15 minute de la momentul alarmării şi momentul în care intrăm în sală”, a spus dr. Florin Orţan. Braşovul este în Programul Naţional de Infract Miocardic Acut şi Programul Naţional de Stentare. Centrul de Cardiologie de la Brașov are 4 ani, iar în prezent este în derulare un proiect de cercetare pe fonduri europene, cu ajutorul căruia a fost retehnologizat şi laboratorul. În plus, există şi un nou angiograf, achiziționat în urmă cu aproximativ un an şi jumătate.

Și la Bihor există linie de gardă non-stop pe cardiologie intervențională, pe lângă cea de cardiologie normală

Cordonatorul SMURD Bihor, Hadrian Borcea, a declarat că pacienți din Arad, Sălaj și Satu Mare apelează la medicii din Oradea. ”Nu s-ar fi putut întâmpla la Oradea ce s-a întâmplat la Craiova. La noi vin și pacienți din Arad, Sălaj sau Satu Mare. Indiferent de ora la care este adus un pacient cu infarct, este medic de gardă”, a spus Borcea. La Spitalul Județean Baia Mare, însă, garda este asigurată la domiciliu, iar dacă este nevoie, medicul vine de acasă și pune stent. ”Vine de acasă medicul dacă e nevoie, când e chemat și face stentarea. Se face angiografie și dacă reiese că e nevoie, vine medicul de cardiologie intervențională și pune stentul”, a spus directorul Spitalului Județean ”Constantin Opriș” Baia Mare, Vasile Pop.

La Spitalul Județean Satu Mare există un medic care poate asigura montarea unui stent, dar nu tot timpul. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Demian Constantin, a declarat că la nivelul instituției, la secția de cardiologie, există un angiograf cu care se pot monta stenturi, iar un medic care a urmat cursuri speciale și are competențe în acest sens poate asigura intervenții 4 zile pe săptămână din 7.

”Nu avem linie de gardă pentru cardiologie intervențională, medicul nostru poate să intervină în astfel de cazuri în timpul programului sau când este de gardă. La sfârșit de săptămână, pentru cazurile cronice, care nu sunt urgențe, vine un medic specialist de la Cluj-Napoca și face intervenții pacienților care se pretează la așa ceva. În cazuri de urgențe, de infarct, pacientul este transportat cu ambulanța sau elicopterul la Cluj-Napoca, Baia Mare sau Târgu Mureș, după caz”, a spus Constantin.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Zalău, Codruța Andrei, a declarat că unitatea medicală pe care o reprezintă nu dispune de linie de gardă de cardiologie intervențională, astfel că în cazurile de urgență pacienții sunt transportați la Cluj-Napoca.

”Clujul este cel mai aproape de noi”, a spus Andrei. Și Timișul primește pacienți din alte județe

Medicul Luca Constantin, directorul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, singurul de acest gen din vestul țării, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că unitatea are suficienți medici pentru a trata pacienții care suferă un infarct, fiind linii de gardă 24 de ore din 24. În cadrul institului funcționează o Clinică de Chirurgie Cardiovasculară.

“Avem tot ce ne trebuie, avem linie de gardă 24 de ore din 24 și șapte specialiști care asigură non-stop garda pentru așa ceva, sunt suficienți. Avem 1.100 de cazuri de infarct miocardic acut în fiecare an, care vin și sunt tratate la noi. La noi este 24 din 24, în permanent linie de gardă, toți sunt medici primari, oameni cu experiență. Noi suntem capăt de linie, nu sunt transferați niciunde pacienții. Vin la Timișoara pacienți din toate județele României, dar în majoritate din vestul României, toată regiunea de vest a României”, a afirmat Luca Constantin.

La Institutul din Timișoara vin și pacienții din Arad.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Arad, Simina Roz, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în unitatea medicală pe care o reprezintă nu sunt montate stenturi pacienților care suferă un infarct. Toți bolnavii sunt trimiși la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara. La fel se întâmplă și cu pacienții din Hunedoara. Ioan Demeter, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Deva a declarat că pacienții sunt trimiși la Timișoara.

”Dacă pacientul vine în urgență, că acolo se prezintă, la UPU, acolo, imediat, în funcție de codul de urgență, este preluat de cei care sunt de serviciu și, dacă se pune diagnosticul de infarct, se face în funcție de încadrare, Non- STEMI sau STEMI, se etichetează infarct miocardic non-STEMI sau STEMI. Infarctul miocardic non-STEMI se internează pe Secția de Cardiologie, iar la celelalte se face tromboliza și după aceea se trimite pentru angioplastie în clinică. De regulă, noi trimitem la Timișoara, la Pădurea Verde, la Clinica de Boli Cardiovasculare de la Timișoara, Institutul Inimii, dar, sigur, cu anunțare prealabilă, că avem un infarct care se pretează pentru stentare, angioplastie, dar după ce s-a făcut tromboliza în urgență. Se trimite cu ambulanța. Sigur că trebuie să ajungă într-un timp cât mai scurt și aceste cazuri trebuie să se încadreze într-un anumit interval de timp, de 12 ore. Infarctul să nu fi fost mai vechi de 12 ore, atunci este intervenția eficientă. Poate fi și cu elicopterul, depinde și de starea pacientului, dar de regulă noi chiar am făcut o estimare a timpului, că până se ridică elicopterul de la Arad și trimitem la Timișoara, mai repede ar ajunge la Sibiu. Acolo este o clinică privată, am înțeles, care face acolo. Dar, de regulă, trimitem la Timișoara și nu s-a întâmplat să fim refuzați. Uneori se mai trimite și la Cluj, pentru angioplastie, când nu sunt urgențe imediate”, a spus directorul Spitalului din Deva.

Pacienții din zona Moldovei, trimiși la Iași

Toți pacienții din Vaslui, Bacău și Neamț, cu infarct asemănător cu cel suferit de Florin Busuioc ajung la Iași.

”Îi transferăm la Iași. Nu avem chirurgie intervențională cardiacă. Se transferă în special cu elicopterul, dacă ne permite vremea”, potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Spitalul din Bacău nu are secție de chirurgie cardiacă. ”Nu putem interveni chirurgical într-o situație de genul acesta. Procedura e următoarea: se cheamă imediat ori elicopterul, ori o salvare dacă pacientul e stabilizat”, au spus reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Bacău. Și Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț are protocoale de transfer cu cei de la Iași, în cazul pacienților cu infarct miocardic acut.

Cazurile urgente din județele Galați și Vrancea sunt transportate la centrele de Coronografie din București și Iași, iar cele din Brăila ajung în Capitală.

Medicii din aceste județe respectă o serie de proceduri stabilite prin Programul Național de Infarct și fac intervenții care presupun resuscitarea pacientului la fața locului, transportul la spital, stabilizarea și transferul la un centru specializat în astfel de intervenții.

„Se face o intervenție la fața locului. O intervenție primară, îl resuscităm și dacă reușim îl transportăm la spital. Acolo se stabilizează și apoi se face transferul de urgență către centrele de Coronografie din București și Iași. Există un centru și la Constanța, dar noi trimitem la București și Iași. La Galați nu se poate face intervenție de acest tip, trimitem pacientul la centrele specializate”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul Serviciului Județean de Ambulanță Galați.

Sudul țării trimite cazurile grave la București

La Spitalul Județean de Urgență Ploiești există serviciul de cardiologie intervențională dar care funcționează cu doar cu doi doctori.

“Avem chirurgie intervențională, nu avem chirurgie cardiacă. Pentru chirurgie intervențională avem doi doctori. Dacă nu sunt de gardă și este o urgență, ei sunt chemați de acasă”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, Marius Niculescu. Managerul Spitalului de Urgență Târgoviște, Claudiu Dumitrescu, a precizat că la Târgoviște nu există chirurgie intervențională, cazurile fiind trimise la București.

“ Nu avem chirurgie intervențională. Trimitem la București cazurile. Avem cardiologie, dar nu chirurgie intervențională. Nu sunt multe cazuri, dar sunt protocoale cu spitalele clinice din Capitală. Pacienții sunt tratați în prima etapă la noi, apoi duși cu Ambulanța sau elicopterul la București”, a declarat Dumitrescu.

Ramona Oprea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a spus că și de aici pacienții sunt trimiși la București.”Suntem prinși pe Programul de Infarct Național. Se face transfer. Avem sistem de telemedicină, cu legătură directă cu Spitalul Floreasca”, a spus Oprea.La fel se întâmplă și cu pacienții din Teleorman. Director Spitalului de Urgență Alexandria, Alexandru Dobre, a spus că nu există linie de gardă pentru chirurgie intervențională. „Noi nu avem linie de chirurgie intervențională la Teleorman. Dar avem un program și, în caz de infarct, trimitem pacientul la București, la spitale în mod alternativ. Pacientul se stabilizează, apoi se trimite la București”, a spus Dobre.

Actorul Florin Busuioc a făcut infarct imediat după spectacolul pe care-l avea la Craiova, la fața locului fiind chemat un echipaj SMURD care l-a resuscitat minute bune, după care l-a transportat la spitalul din oraș.

Aici, au fost chemați de acasă doi medici tineri, singurul medic specialist pe cardiologie intervențională de la Craiova, Paul Trașcă și doctorul rezident Eugen Țieranu. Cei doi au reușit să-l salveze după ce i-au montat un stent. Deși a fost inaugurat recent un Centru de Cardiologie Intervențională, acesta nu are personal suficient să funcționeze la cotele normale.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...