Ora de Sibiu
Știri in direct

Sibiul, în topul județelor expuse la riscuri catastrofale

570

Sibiul a fost, în primele opt luni din 2018, unul dintre județele cele mai expuse la riscuri catastrofale, cum ar fi inundațiile, alunecările de teren sau cutremurele. În aceeași listă se află și județele Bacău, Suceava, Covasna, Alba și Brașov.

În acest an, cele mai afectate localități din țară au fost Berchiseşti (Suceava) – unde s-au soluţionat 43 de dosare de daună, Beltiug (Satu Mare) – 25 de dosare, Moineşti (Bacău) – 20 de dosare, Alba Iulia (Alba) – 18 dosare, Făget (Timiş) – 15 dosare şi Sfântu Gheorghe – 14 dosare, potrivit ultimelor statistici PAID. Cele mai multe dosare au fost întocmite pentru case afectate de inundații, 61% în mediul rural și 35% în mediul urban.

„După cum s-a văzut și în acest an, utilitatea unei polițe PAD este demonstrată chiar și în cazul producerii unor evenimente mai mici, nu doar a celor catastrofale. PAID România plăteşte, lună de lună, numeroase dosare, pentru fiecare dintre cele trei riscuri asigurate prin PAD – cutremur, inundații şi alunecări de teren. În acelaşi timp însă, compania noastră, cu susţinerea acţionarilor, investeşte constant în consolidarea sa – financiară, dar nu numai – pentru a face faţă oricărui eveniment natural major, cu care ar putea să se confrunte românii asiguraţi. Programul funcţionează şi este solid, în vreme ce natura se dovedeşte din ce în ce mai imprevizibilă. Este nevoie, însă, de o mai serioasă conştientizare din partea proprietarilor de locuinţe din România a consecintelor riscurilor la care suntem expuşi”, a declarat Nicoleta Radu, Director General PAID România.

Sibiul se numără în acest caz printre cele mai asigurate zone ale țării, cu 23,34%, alături de Bucureşti (38,50%) şi judeţul Ilfov (35,46%), urmate de Braşov (34,16%) și Timiş (28,56%).
Astfel, în cazul unui eveniment catastrofal PAID poate plăti, pentru riscurile asigurate, daune de până la 901 milioane de euro.

Legislaţia obligă fiecare proprietar de locuinţă să încheie o poliţă împotriva riscurilor catastrofale, în limita sumei asigurate de 10.000 sau 20.000 euro, pentru care se plateste o prima de asigurare de 10 sau 20 euro pe an, în funcție de materialul de construcție al locuinței. Legea prevede amenzi de până la 500 lei pentru proprietarii care nu îşi asigură locuinţele, care pot fi aplicate de către primarii localităților unde acestea sunt înregistrate.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...