Ora de Sibiu
Știri in direct

Doi ani de guvernare PSD – Peste 20 de miniștri schimbați la indicațiile lui Dragnea

743

Partidul principal aflat la guvernare a reușit ’’performanța’’ca în mai puțin de doi ani să schimbe nu mai puțin de 21 de miniștri.

De la câștigarea alegerilor parlamentare în decembrie 2016, PSD a schimbat în trei guverne un număr de 21 miniștri, șase în Cabinetul Grindeanu, patru în Guvernul Tudose, și 11 de când a fost învestit Executivul condus de Viorica Dăncilă, pe 29 ianuarie a.c.
Astfel, Guvernul condus de Sorin Grindeanu, care și-a desfășurat activitatea în perioada 4 ianuarie – 29 iunie 2017, ca apoi să fie dat jos de PSD prin moțiune de cenzură adoptată în Parlament, au fost schimbați șase miniștri.
După scandalul OUG 13, ministrul Justiției Florin Iordache a anunțat că demisionează, iar pe 23 februarie a fost numit Tudorel Toader, care și în prezent deține portofoliul la Justiție. Ministrul Economiei Alexandru Petrescu a fost remaniat, iar înlocuitorul său a fost Mihai Tudose. Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat îl avea pe Florin Jianu (independent) și a fost schimbat și înlocuit cu Alexandru Popescu. Totodată, ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul era Grațiela Gavrilescu, care a fost înlocuită pe 27 martie 2017 cu Viorel Ilie. La Ministerul Mediului, Daniel Constantin, care era și vicepremier, a fost înlocuit, pe 27 martie de către Grațiela Gavrilescu. De asemenea, Ministrul Fondurilor Europene Mihaela-Virginia Toader a fost înlocuită de către Rovana Plumb, care și în momentul de față deține acest portofoliu.
Cât despre Cabinetul Tudose, care și-a desfășurat activitatea în intervalul 29 iulie 2017 – 16 ianuarie 2018, au fost înlocuiți patru miniștri. Prin urmare, ministrul Apărării Adrian Țuțuianu a fost schimbat, pe 12 septembrie 2017, cu Mihai Fifor. Locul vacantat de Fifor la Ministerul Economiei a fost luat de Gheorghe Șimon. La Ministerul Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc a fost înlocuit, pe 17 octombrie 2017, cu Felix Stroe. Portofoliul de la Fondurile Europene al Rovanei Plumb a fost preluat de către Marius Nica, pe 17 octombrie.
În Guvernul Dăncilă, înaintea remanierii guvernamentale efectuate în ședința de luni a Comitetului Executiv al PSD au fost schimbați trei miniștri.
Astfel, în Cabinetul Dăncilă, învestit pe 29 ianuarie a.c., după demisia lui Valentin Popa de la Ministerul Educației, pe 27 septembrie, acesta a fost înlocuit cu Rovana Plumb interimar, apoi cu Ecaterina Andronescu. La Ministerul Cercetării Nicolae Burnete a fost înlocuit interimar cu Viorel Ștefan pe 12 septembrie, iar apoi ministru plin a fost numit, pe 29 octombrie, Nicolae Hurduc. După demisia pe 9 noiembrie a ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, acesta a fost înlocuit cu George Ciamba, secretar de stat în MAE.
La finalul ședinței CEx al PSD de luni, premierul Viorica Dăncilă a anunțat remanierea a opt miniștri.
Prin urmare, Ilan Laufer l-a înlocuit pe Paul Stănescu la Ministerul Dezvoltării. Gabriel Leș va fi noul ministru al Apărării, după demisia lui Mihai Fifor, Marius Budăi este noul ministru al Muncii, în locul Olguței Vasilescu ca preia portofoliul Transporturilor, în locul lui Lucian Șova. Niculae Bădălău îl înlocuiește pe Dănuț Andrușcă la Ministerul Economiei, Daniel Breaz a fost numit Ministrul Culturii, în locul lui George Ivașcu, iar înlocuitorul Ioanei Bran la Ministerul Tineretului și Sportului este Constantin-Bogdan Matei. Pe ministrul Comunicațiilor Petre-Bogdan Cojocaru l-a înlocuit Alexandru Petrescu.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...