Ora de Sibiu
Știri in direct

Efectele primei ninsori – Curse întârziate pe aeroporturi, inclusiv la Sibiu

375

Prima ninsoare din acest sezon a pus probleme pentru două curse ce au decolat luni dimineața de pe Aeroportul Sibiu. Au plecat cu întârziere spre Frankfurt și Memmingen.

Cursa spre Frankfurt ar fi trebuit să decoleze la ora 7:10, dar a plecat la 7:51. Avionul care ar fi trebuit să decoleze către Memmingen la ora 7:50, a plecat la ora 8:30.

Și pe Aeroportul din București s-au înregistrat întârzieri la decolare, luni dimineața.
Aeroporturile bucureştene operau luni dimineaţă în condiţii de iarnă, fiind înregistrate întârzieri de până la 30 de minute la decolarea aeronavelor, pentru degivrare, potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

„Operare normală în condiţii de iarnă. Se degivrează aeronavele înainte de decolare, ceea ce conduce la întârzieri de până la 30 minute. S-a intervenit şi se intervine când este necesar pentru deszăpezire la piste/platforme”, precizează sursa citată.

Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat duminică o prognoză specială pentru municipiul Bucureşti, ce vizează precipitaţii sub formă de ninsoare, lapoviţă şi ploaie şi este valabilă până luni, ora 16:00.

Potrivit meteorologilor, se vor înregistra precipitaţii în general moderate cantitativ, mai ales sub formă de ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă, iar din dimineaţa zilei de luni, treptat, ninsorile se vor transforma în lapoviţă şi ploaie, iar stratul de zăpadă se va topi.

Temporar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40-50 km/h. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar cea maximă va fi de 2-4 grade.

Sursa www.agerpres.ro

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...