Ora de Sibiu
Știri in direct

DECLARAȚIE: Iohannis amână remanierea la Transporturi și Dezvoltare după 1 Decembrie

100

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că nu va lua o decizie în ceea ce privește cea de-a doua remaniere guvernamentală, privind portofoliile de la Transporturi și Dezvoltare, decât după sărbătorile Centenarului și data de 1 Decembrie.

„PSD este la al treilea guvern în nici doi ani, au fost schimbate enorm de multe persoane pe pozițiile de ministru, i-am numărat, nu o să vă vină să credeți, sunt 70 de politicieni care au fost sau sunt acum miniștri în aceste guverne. Așa nu se poate guvena, e imposibil să schimbi miniștri toată ziua bună ziua, de asta se ocupă PSD. Cum să ne imaginăm că poate să funcționeze un guvern cu două remanieri într-o săptămână? Eu nu sunt de acord să contribui la o astfel de guvernare care seamănă cu un carusel. În acest sens, ca să fie lămurită chestiunea în această săptămână, nu va mai exista nicio schimbare de miniștri, iar această chestiune care mi-a fost propusă azi va fi luată în analiză cel mai devreme după sărbătorile Centenarului și zilei de 1 decembrie. Până atunci nu se va întâmpla nimic. După 1 decembrie putem să discutăm dacă va fi cazul. Până atunci nu vom schimba miniștri”, a anunțat președintele Klaus Iohannis.

Noii miniștri ai Cabinetului Dăncilă au depus jurământul, marți, la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis urându-le succes în noul mandat. Anterior șeful statului a anunțat că respinge numirea Olguței Vasilescu la Ministerul Transporturilor și a lui Ilan Laufer la Ministerul Dezvoltării.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, la finalul ședinței CEx al PSD de miercuri, că o va propune pe Lia Olguța Vasilescu la Ministerul Dezvoltării și pe Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor. Aceasta a adăugat că a trimis deja la Cotroceni deciziile de revocare ale ministrului Transporturilor Lucian Șova și a ministrului Dezvoltării Paul Stănescu

„Am trimis deja deciziile de revocare pentru cei doi miniștri. Bineînțeles că acum trimit numirea. Nu mai trimit o dată ceea ce am trimis. Eu sper ca ceea ce a decis premierul României să fie luat în calcul. În cazul în care refuză o să acționăm constituțional. Eu sper ca domnul președinte să facă aceste numiri. Să nu uităm că am intrat în linie dreaptă pentru preluarea Președinției Consiliului UE. Astăzi am avut o primă întâlnire cu Consiliului Președintilor. Eu cred că în acest moment nu ne putem juca cu deciziile pe care le luăm. Eu sper să luăm în calcu toți aceste lucruri și președintele să facă aceste nominalizări, având în vedere faptul că toți de la Guvern de la cu Colegiul Comisarilor”, a conchis Dăncilă.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că nu va semna decretele de numire în funcția de ministru al Transporturilor pentru Lia Olguța Vasilescu și pentru Ilan Laufer, care a fost propus de PSD pentru portofoliul Dezvoltării Regionale.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...