Ora de Sibiu
Știri in direct

Lucian Șova urmează să demisioneze din funcția de Ministru al Transporturilor

104

Lucian Șova, Ministrul Transporturilor își va prezenta demisia premierului viorica Dăncilă. Întâlnirea este programată pentru ora 11.

Deși Comitetul Executiv (CEx) al PSd a decis luni remanierea lui Șova și înlocuirea lui cu Lia Olguța Vasilescu, președintele Klaus Iohannis a refuzat să aprobe revocarea acestuia din funcție, respingând totodată noua propunere.

Social-democrații s-au repliat în fața acestei decizii a șefului statului și au hotărât să îi trimită președintelui o nouă propunere pentru Ministerul Transporturilor: deputatul PSD Mircea Drăghici, trezorierul partidului.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, după ședința CEx, că așteaptă demisiile de onoare de la Paul Stănescu, din funcțiile de vicepremier și ministru al Dezvoltării, și de la Lucian Șova, din funcția de ministru al Transporturilor.
Anterior, Lucian Șova a declarat pentru Capital că își continuă programul normal și că nu i-a cerut nimeni demisia de la minister. Totodată el a lansat și un atac la adresa Liei Olguța Vasilescu, pe care a acuzat-o că a făcut înțelegeri cu liderul sindicatului de la Metrorex, Ion Rădoi, înainte de a ajunge ministru

Sursa www.g4media.ro

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...