Ora de Sibiu
Știri in direct

Ultimul weekend de noiembrie – Evenimente de top, petreceri și spectacole la Sibiu

973

Luna noiembrie se apropie de sfârșit, ceea ce înseamnă că Sărbătorile de iarnă se apropie. Așa că motive de distracție sunt, iar evenimentele din acest weekend din Sibiu vin să aducă voia bună.

Evident, un weekend reușit începe în Cotton Pub by Night. Vineri distracția este pusă la cale de DJ DANNY The Menace. Va da tonul începând cu ora 22, dar finalul petrecerii nimeni nu știe când va fi.

Nici sâmbătă Cotton Pub by Night nu este de ocolit, pentru că este din nou dedicată unei petreceri cu muzică disco. La pupitru este tot DJ-ul care a făcut furori la Breeze Mamaia și Nuba – DJ XTZ. Băieții vor plăti 1 lei intrarea iar fetele intră gratis. Pentru ambele seri rezervări se fac la telefon 0752 268 866.

Felii”, de Lia Bugnar, spectacolul care i-a adus Ofeliei Popii premiul UNITER pentru „cea mai bună actriță într-un rol principal“ se joacă vineri seara la Teatrul Radu Stanca. Durează aproximativ o oră și 25 de minute, iar un bilet costă 20 și 25 de lei.

Povestea Chitarei” se încheie vineri, 23 noiembrie, la Sibiu, cu premiera părții a treia a trilogiei de teatru muzical. Spectacolul „Epilog” se joacă la Oldies Pub, de la ora 20, iar invitată este una dintre cele mai tinere trupe din Sibiu, Revolver. Biletele sunt disponibile online pe Kompostor.ro – kompostor.ro/8753 la prețul de 25 de lei, dar se găsesc și fizic la Agenția Teatrală și Librăria „Humanitas”.

Sâmbătă dimineața cei mici sunt așteptați la Teatrul Gong la Atelierul de Meșterilit. Vor fi două sesiuni, de la ora 10 și 12. Atelierul este dedicat copiilor cu vârsta între 6 și 10 ani.

Tot la Teatrul Gong, sâmbătă de la ora 18 și duminică de la ora 11 se joacă ”Aventurile lui Pinocchio”. Este un spectacol recomandat copiilor de peste 3 ani.

Târgul de Crăciun e deschis pentru al doilea weekend, așa că trebuie să treceți pe acolo. Veți găsi suveniruri, decorațiuni de Crăciun, dar și vin fiert. Așa că Piața Mare vă așteaptă!

Sâmbătă 24 noiembrie 2018 la ora 16 iubitorii de vânătoare și literatură cinegetică sunt așteptați la Muzeul Cinegetic „August von Spiess” la un eveniment editorial excepțional dedicat lui August von Spiess și Ionel Pop.
Evenimentul constă în lansarea a două volume vânătorești, tipărite în a doua ediție, și anume: „Gurghiu – Domeniul Regal de vanatoare in trecut si astazi” de August von Spiess și „Caleidoscop” de Ionel Pop.

Familii”, un spectacol de Eugen Jebeleanu se joacă sâmbătă seara de la ora 19 la Teatrul Radu Stanca. Va dura aproximativ o oră și 30 de minute, iar un bilet costă 20 și 25 de lei.

Concertul cameral Trio Răceu-Florescu-Fernandez va fi susținut duminică, al sediul FDGR, în Sala Oglinzilor, de la ora 17. Din program fac parte Paul Richter – Sonatina pentru pian, vioară și violoncel și Dmitri Șostakovici – Trio op. 8 & Trio op. 67 pentru pian, vioară și violoncel. Vor interpreta Monica FLORESCU, pian, Vlad RĂCEU, vioară, Makcim FERNADNEZ SAMODAIEV, violoncel.

D’ale Carnavalului” de I. L. Caragiale este piesa ce încheie weekend-ul. Se va juca duminică de la ora 19 la Teatrul Radu Stanca. Va dura aproximativ o oră și 40 de minute, iar un bilet costă 20 și 25 de lei.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...