Ora de Sibiu
Știri in direct

Sființirea Catedralei Neamului – Zeci de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

769

Nu mai puțin de 45 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale duminică în timpul slujbei de sființire a Catedralei Mânturii Neamului.

Echipajele pompierilor SMURD au acordat, până acum, îngrijiri medicale unui număr de aproximativ 45 de persoane aflate la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, dintre care două au fost transportate la spital.
„De la începutul misiunii și până în prezent, echipajele pompierilor SMURD au acordat îngrijiri medicale pentru aproximativ 45 persoane, dintre care două au fost transportate la spital”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov.

Eveniment istoric: Sfânta Liturghie de la Catedrala Națională. Zeci de mii de români veniți din toată țara, uniți în rugăciune #SfințireaCatedraleiNaționale

Publicată de TRINITAS TV pe Duminică, 25 Noiembrie 2018

Aproximativ 20.000 de oameni şi 2000 de invitaţi au participar, duminică, la slujba de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului, printre oficialii prezenți numărându-se premierul Viorica Dăncilă, preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, precum şi membri ai Guvernului. Oamenii, care au venit din toată țara pentru a participa la sfințirea altarului Catedralei Mântuirii Neamului, au așteptat ore bune pe platoul din faţa lăcașului de cult pentru a vedea ceremonia pe ecranele special montate. Mulți au venit îmbrăcaţi în costume populare, având steaguri tricolore.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...