Ora de Sibiu
Știri in direct

Concerte de Crăciun la Biserica Reformată din Sibiu cu Corul Bach

156

În cea de-a doua duminică din Advent (9 decembrie) Corul Bach din Sibiu va susţine de două ori tradiţionalul său concert de Crăciun, sub genericul “Misa de la miezul nopţii de Crăciun”.

Evenimentele vor fi prezentate în Biserica Reformată din strada Mitropoliei nr 9, deoarece Biserica Evanghelică este temporar închisă, fiind supusă unui amplu proces de restaurare şi renovare.

Intrarea este gratuită. Datorită faptului că biserica dispune de un număr limitat de locuri, invităm publicul interesat să ridice începând din 01.12.2018 biletele gratuite pentru primul (ora 16:00) sau cel de-al doilea concert (ora 18:00) de la casa de bilete a Bisericii Evanghelice (Ferula) din Piața Huet 1. Restul biletelor vor fi disponibile în seara concertelor la intrarea în biserica reformată.

Această acţiune de renovare oferă corului ocazia de a concerta în spaţii noi şi de a studia şi interpreta un repertoriu diferit, adaptat spaţiului disponibil:

„Misa de la miezul nopţii de Crăciun” de Marc-Antoine Charpentier se numără printre cele mai încântătoare şi reuşite lucrări ale barocului francez. Charpentier, renumit îndeosebi pentru preludiul la motetul său „Te Deum” (tema muzicală a concursului Eurovision), a folosit în compunerea misei ca sursă de inspiraţie bogatul repertoriu al cântecelor populare franceze specifice Crăciunului. Deşi, desigur, aceste melodii nouă nu ne sunt la fel de familiare ca şi compatrioţilor lui Charpentier, muzica sa transmite liniştea emoţionantă, încărcată de aşteptare şi bucurie a nopţii de Crăciun. Instrumentele (corzi, flauţi, percuţie) acompaniază şi completează corul şi pe cele trei soliste Melinda Samson, Gabriela Schlandt şi Elisa Gunesch. Înfloreşte astfel o imagine sonoră plină de culoare şi diversitate.

Corul Bach nu poate să nu îl onoreze şi pe cel al cărui nume îl poartă cu mândrie: motetul „Lobet den Herrn, alle Heiden“ (Lăudaţi pe Domnul, toate neamurile) se află în centrul programului.

Concertul debutează cu cantata „Das neugeborne Kindelein“ (Copilaşul nou născut) a lui Dietrich Buxtehudes, în care compozitorul animă corul şi orchestra să povestească într-o manieră ritmată şi melodioasă despre miracolul de care ne amintim în fiecare an.

Prin urmare publicul are anul acesta şansa de a se lăsa transportat muzical în alte vremuri şi ţări, şi a simţi Crăciunul ca pe o sărbătoare atemporală şi internaţională, care uneşte totul şi pe toţi.

 

Primește titlurile instant

Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...