Ora de Sibiu
Știri in direct

Adi Eco cheamă Șelimbărul la negocieri – Taxa de salubrizare va fi ajustată

1.116

Amenințatea celor de la Șelimbăr că vor părăsi Asociația Adi ECO după ce au fost informați că tariful pentru colectarea gunoiului ar putea crește de cinci ori, a stârnit imediat reacții. Reprezentanții Primăriei vor merge miercuri la discuții cu reprezentanții asociației pentru a reglementa situația.

Cei de la Adi Eco spun că tocmai anomalia dată de indicele foarte mare de generare al deșeurilor de 1.1 kg/locuitor/zi în Selimbar față de 0,66kg/locuitor/zi în Municipiul Sibiu este motivul pentru care Asociația a invitat reprezentanții comunei Selimbăr miercuri, 28.11.2018 ora 9 la sediul ADI ECO pentru clarificarea situației.
’’Acest indice foarte mare poate fi rezultatul, așa cum a afirmat și domnul Primar, al unor diferențe mari între numărul real de locuitori ai comunei Selimbăr și numărul publicat de INS. Acest lucru urmează a fi clarificat în cursul zilei de mâine, iar taxa de salubrizare în mod cert va fi calculată conform datelor pe care reprezentanții comunei Selimbăr le vor considera corecte. Atâta timp cât taxă de salubrizare urmează a fi aprobată doar în cursul lunii decembrie, iar ADI ECO Sibiu a invitat reprezentanții comunei Selimbăr mâine dimineață pentru a reglementa împreună situația, orice afirmație la acest moment este prematură. ADI ECO Sibiu a transmis tuturor reprezentanților UAT-urilor din zona 1 Sibiu situația centralizată a cantităților generate și numărul de locuitori publicat de INS și desfășoară, începând de luni 26.11.2018 întâlniri cu toți membrii săi tocmai pentru a putea corecta eventualele diferențe date de numărul locuitorilor, întrucât singurele evidențe oficiale la care Asociația are acces sunt datele publicate de INS, iar acestea nu sunt întotdeauna actuale’’, spune Claudia Iordănescu, Director executiv ADI ECO Sibiu.
Reamintim că primarul Marius Grecu a amenințat cu ieșirea din Asociație după ce la primărie s-a primit o notificare prin care se anunța că ropunerea ADI ECO este ca taxa să se majoreze de la 3.59 lei la 15,04 lei, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 5 ori. Vedeți AICI detalii!

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...