Ora de Sibiu
Știri in direct

Românul care trăiește visul american – La 19 ani, face bani din IT în Sillicon Valley

877

Sebastian Dobrincu, un tânăr de nici 20 de ani, își creează propriul viitor în San Francisco, Sillicon Valley, supranumit „buricul pământului în tehnologie”. A plecat din România drept adolescentul de un milion de dolari, după ce a dezvoltat câteva proiecte în IT, fiind propulsat direct în America.

Potrivit stirileprotv.ro, Sebastian Dobrincu e un exponent al erei copiilor digitali, ce pare că trăiesc mai mult în mediul virtual. Face bani la San Francisco, dar visează la un timp în care România va înțelege să pună accent pe domeniul tehnologiei performanțe, pentru că are deja câteva generații de tineri bine pregățiți, care pleacă în valuri, spre alte țări.

Își permite o chirie de 15.000 de dolari, pentru trei camere într-un bloc aflat chiar în centrul financiar al orașului. Panorama este uluitoare și din sens invers, din dormitorul lui Sebastian, care este în același timp și locul de unde pornesc, adesea, ideile pentru proiectele sale. Vorbesc într-un limbaj specific mediului lor și e o lume la care Sebastian visează de mic. S-a născut la Bucureșți, fiind cel mai mare din trei frați. A intrat la un colegiu privat, profilul informatică, însă primii bani i-a făcut încă de la 11 ani, când de pe internet a aflat că o companie americană ce producea yachturi dorea un site nou. Le-a făcut o ofertă și le-a luat câteva sute de dolari.

A strâns bani din site-uri și la 16 ani călătorea în California, pentru a da mâna cu Tim Cook, de la Apple, și pentru a-l asculta la workshopuri pe Mark Zuckerberg. Visa deja la succesul din Statele Unite, așa că, un an mai târziu, pe când avea doar 17 ani, a înfiinţat primul sau start-up. Se numește StoryHeap, adică o platformă care vinde soluții de statistică și interconectează conturile de Instagram, Facebook, Snapchat, și Tweeter ale clienţilor. Are în protofoliu firmele care fac PR pentru artiștii Justin Bieber și Selena Gomez, sau producătorul muzical DJ Khaled, ori actorul Kevin Hart, dar și multe companii de retail. S-a vopsit în stilul Bieber și a ajuns să-i fure un sărut Selenei Gomez. A țintit către firmele cu renume, dar mai nou, pregătește o nouă afacere, pentru viitorii influenceri de mâine.
Știe să speculeze o piață globală, în care tot mai mulți tineri fac vlogging și blogging. Noua idee s-a dezvoltat într-un accelerator de stat-up-uri din Silicon Valley, în parteneriat cu un alt tânăr american. Adică au prezentat proiectul și au primit deja o prima tranșă de finanțare de la diverși investitori. Au 40 de angajați care lucrează de acasă sau din diverse cafenele cu spații dedicate antreprenorilor în IT, numeroase în Bay Area. Teoretic Sebastian poate lucra de oriunde, și de la Polul Nord, dacă are o conexiune bună, online. Un an a locuit și la New York, a dat la o facultate de acolo, dar a renunțat, pentru visul de a fi la San Francisco, acolo unde și el și prietenii lui se simt mult mai creativi.

„ Aici e centrul tehnologiei din lume, aici chiar își dau seama cine e bun la tehnologie și cine nu… Când spui că ești de aici contează… e un fel de social proof. E foarte important orașul în care ești, puterea de a schimba ceva. Nu neapărat că mă trage în jos Bucureștiul, dar când simt că am ceva măreț de făcut… Aici toată lumea încearcă să mă ajute… vreau să existe chestia asta în lume. Dacă vii aici pentru câteva luni, găsești oportunități atât de multe.. E altă mentalitate în Sillicon Valley”, spune Sebastian.

Și-a creat un anturaj format din tineri ambițioși și își clădește o carieră care îi permite să călătorească în toată lumea, dar să fie conectat mereu la afacerile lui, cotate deja la câteva milioane de dolari.

Sebastian Dobrincu are 19 ani și e abia la început de drum. Are toate atuurile că, printr-o idee, să poată schimba radical lumea următorilor 100 de ani. Țintind, de mic, spre Lună, a aterizat într-o constelație a oamenilor de succes, unde se simte perfect și are o traiectorie spectaculoasă.

Sursa: stirileprotv.ro

Primește titlurile instant

Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...