Ora de Sibiu
Știri in direct

Ziua Națională a României, sărbătorită în străinătate – Cum petrec românii din Diaspora

121

Românii sărbătoresc Ziua Națională a României chiar dacă sunt departe de țară. În orice oraș din lume s-ar afla, românii vor petrece de 1 Decembrie.

Ziua Naţională a României va fi celebrată în capitale şi oraşe din toată lumea, prin concerte de jazz şi muzică simfonică şi expoziţii dedicate, între alţii, Reginei Maria şi lui George Enescu, potrivit icr.ro.

În Spania, pianistul Cristian Niculescu va susţine vineri un curs la Real Conservatorio Superior de Música din Madrid. În perioada 3 – 28 decembrie, va fi deschisă, la Nuevo Centro Cultural din Coslada, expoziţia „România în Primul Război Mondial”, organizată în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României, cu primăria din Coslada şi Asociaţia Obatalá din Coslada.

În Olanda, un concert de jazz susţinut de Alex Simu Quintet, care va interpreta lucrări muzicale incluse pe albumul „Echoes of Bucharest”, ce va fi lansat în 2019, va avea loc vineri, la hotelul Crowne Plaza din Haga.

În Afganistan, Ziua Naţională va fi marcată în Kabul, unde vor fi prezentate trei expoziţii de fotografie. „Regina Maria a României – Regina Soldat” va fi deschisă în perioada 30 noiembrie – 6 decembrie 2018, în mijlocul militarilor din cele două comandamente principale ale Misiunii NATO Resolute Support din Afganistan.

Și în Turcia va fi sărbătoare, Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul găzduieşte expoziţia „George Enescu – decenii de nemurire”, ce cuprinde panouri cu imagini ale ascensiunii carierei de violonist, compozitor, dirijor şi profesor a unuia dintre cei mai mari compozitori ai secolului XX.

În Italia, cu prilejul Zilei Naţionale a României, vineri, la Teatrul „Arnaldo Momo” din Venezia Mestre, va avea loc un concert susţinut de Orchestra de cameră a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova. Repertoriul va cuprinde compoziţii reprezentative ale maeştrilor români Ciprian Porumbescu, George Enescu, Paul Constantinescu, Constantin Silvestri şi Doru Popovici.

La Viena, va avea loc spectacolul „Spărgătorul de Nuci”, un recital la pian al Alexandrei Dariescu, însoţit de momente de balet şi animaţii digitale (holograme). Conceptul îi aparţine Alexandrei Dariescu şi va fi prezentat pe scena Berio-Saal din Konzerthaus, pe 1 decembrie de la ora 15.00 şi de la ora 17.00, respectiv pe 2 decembrie, de la ora 11.00 şi de la ora 15.00. Va participa balerina Désirée Ballantyne.

ICR Berlin va organiza pe 4 decembrie, la Filarmonica din Munchen, un concert susţinut de Balanescu Quartet, care îi va omagia pe George Enescu şi Sergiu Celibidache.
ICR New York va marca dubla sărbătoare a Zilei Naţionale şi a Centenarului Marii Uniri, vineri, printr-un concert susţinut de Laura Nicorescu (soprană) şi Adrian Kelly (pian). Programul este alcătuit din compoziţii semnate de George Enescu, Tiberiu Brediceanu, Felicia Donceanu, Diamandi Gheciu, George Grigoriu şi Mihail Jora, de Claude Debussy, Franz Lehár, Wolfgang Amadeus Mozart şi Johannes Brahms.
Sursa: click.ro

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...