Ora de Sibiu
Știri in direct

Șeful mafiei siciliene, Cosa Nostra, a fost arestat

249

Noul cap al Cosa Nostra, Settimo Mineo, a fost arestat marți dimineață de poliția din Italia. Șeful mafiei siciliene, în vârstă de 80 de ani, a fost pus la conducere după moarte lui Toto Riina.

Settimo Mineo este de meserie bijutier. El a fost arestat împreună cu alte 45 de persoane apropiate, în urma unui raid de amploare în orașul Palermo. Presa italiană a relatat că el a fost succesorul lui Toto Riina, la o întâlnire de taină care a avut loc în luna mai a acestui an. Persoanele arestate sunt acuzate de șantaj, infracțiuni armate, incendieri și alte infracțiuni.

Ministrul de Interne, Matteo Salvini, a spus că „a fost o intervenție extraordinară” a carabinierilor, care „au destrămat noua ‘cupola’ a Cosa Nostra”. La râdnul său, premierul Luigi Di Maio a afirmat că „nu mai e loc de astfel de gunoaie în Italia”. În ultimii ani, poliția italiană a dat lovituri puternice mafiei siciliene și de ani de zile a rămas fără conducere, după arestarea lui Toto Riina. Abia în primăvara acestui an și-a reorganizat ‘cupola’, sub conducerea unoi nou „naș”.

La Repubblica precizează că, în 1984, Settimo Mineo a fost arestat la ordinele celebrului procuror Giovanni Falcone, iar la interogatoriu a spus că „nu știu despre ce vorbiți, eu am căzut din nori”. Decedat în închisoare, anul trecut, Toto Riina era faimos pentru brutalitatea sa. În 1992, doi procurori de rang înalt, Giovanni Falcone și Paolo Borsellino, au murit în explozii puse la cale de mafie. „Nașul” Cosa Nostra de atunci avea să fie arestat șase luni mai târziu în acest caz

Primește titlurile instant

Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...