Ora de Sibiu
Știri in direct

Cei șapte copii intoxicați sâmbătă, luați de Protecția Copilului

1.079

Sâmbătă dimineața șapte copii au ajuns la spital intoxicați. Starea lor din fericire nu a fost foarte gravă. Mama lor a ajuns și ea la Urgență cu aceleași simptome. totul s-a întâmplat după ce mama copiilor a improvizat un generator pe benzină care să le încălzească încăperea în care locuiau.

Duminică cei mici, cu vârste între 4 și 12 ani au fost externați și s-au întors în casa lor improvizată de pe strada Zăvoi. Luni însă, reprezentanți ai Direcției pentru Protecția Copilului și ai direcției sociale din cadrul Primăriei au mers la locuința copiilor pentru a vedea condițiile în care trăiesc. Concluzia a fost că micuții sunt expuși riscului, astfel că au fost luați din acel mediu. „In cursul zilei de astazi, 10.12.2018, o echipa din cadrul DGASPC Sibiu impreuna cu reprezentantii SPAS Sibiu s-au deplasat la adresa unde a avut loc evenimentul. In urma evaluarii initiale, s-a constat ca minorii erau intr-o situatie de risc si neglijare, drept consecinta, pentru toti cei 7 copii, directorul general a dispus instituirea masurii de plasament in regim de urgenta, in cadrul unui centru de plasament din subordinea DGASPC Sibiu.”, a declarat Beatrice Munteanu, purtător de cuvânt al DGASPC Sibiu.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...