Ora de Sibiu
Știri in direct

Una din cele mai mari fabrici din Cisnădie primește 17 milioane lei ajutor de la stat

1.310

Ministrul finanțelor a semnat luni cinci acorduri de finanțare pentru stimularea investițiilor majore. Printre companiile care vor beneficia de ajutorul de stat este și Swoboda Sibiu SRL, cu sediul în Cisnădie.

Proiectul finanțat pentru SWOBODA Sibiu SRL vizează extinderea capacităţii de producţie pentru senzori în industria auto, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 17 milioane de lei.
„Este un indicator care arată faptul că economia României este dinamică şi se bucură de încrederea mediului de afaceri. Dacă la începutul lunii noiembrie, nouă proiecte de investiţii în valoare de 1,3 miliarde de lei au primit susţinerea Guvernului, astăzi ne angajăm sprijinul pentru alte cinci proiecte în valoare de un miliard de lei. Finanţarea acordată de la bugetul de stat pentru cele 14 investiţii este de aproape 860 de milioane de lei. Sunt investiţii care aduc plusvaloare economiei româneşti, dar şi beneficii sociale importante. Vor fi create aproximativ 3.300 de noi locuri de muncă în cele 14 proiecte”, a spus premierul Viorica Dăncilă.

Dăncilă a vorbit despre interesul crescut al investitorilor pentru această schemă de ajutor de stat, manifestat prin „numărul mare de aplicaţii depuse într-un timp relativ scurt”. Ea a menţionat că Guvernul va suplimenta bugetul acestei scheme de ajutor de stat cu peste un miliard de lei, fonduri alocate prin rectificarea bugetară adoptată la sfârşitul lunii noiembrie.

De asemenea, în bugetul de stat pentru anul viitor, politica de stimulare a investiţiilor prin acordarea de ajutoare de stat va continua să ocupe „un loc important”, a precizat premierul.

„Am prevăzut credite de angajament de 1,6 miliarde lei, ceea ce presupune finanţarea unor proiecte de investiţii de cel puţin patru miliarde de lei”, a explicat ea.

Dăncilă a atras atenţia asupra faptului că patru dintre cele cinci investiţii sunt din domeniul industriei auto, „un sector cu un puternic impact în dezvoltarea Produsului Intern Brut şi cu o contribuţie importantă la bugetul de stat”.

„Datele privind evoluţia economică ne dau încredere că suntem pe drumul cel bun. Potrivit cifrelor făcute publice la sfârşitul săptămânii trecute de Eurostat, în trimestrul al treilea România a înregistrat un avans de 4,1%, a şaptea creştere economică din UE. Sunt date care validează măsurile luate de Guvern, dar ne şi responsabilizează să găsim noi soluţii pentru stimularea creşterii sustenabile. Din aceste considerente am decis să susţinem mai aplicat şi mai consistent dezvoltarea afacerilor cu impact major în economie”, a declarat prim-ministrul.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a precizat că în acest an fost depuse peste 50 de aplicaţii.

„Până azi s-au semnat deja 14 dintre ele, cu valoare destul de mare, aproximativ 2,3 – 2,4 milliarde, cu un ajutor de stat de peste 800 de milioane de lei. Într-adevăr s-a simplificat foarte mult acest mecanism şi va continua un astfel de proces, pentru că sunt şi alte bune practici la nivel european din care ne vom inspira, astfel încât să facem ca decizia unor investitori din ce în ce mai mari din România şi din afara ei să fie acea de a investi în ţara noastră”, a precizat el.

Teodorovici a adăugat că prin această schemă de ajutor de stat au fost susţinute şapte proiecte în 2015, patru în 2016, niciunul în 2017 şi 14 în 2018.

„Cea mai mare valoare a ajutorului de stat şi a valorii proiectelor a fost în 2018: de 2,3 – 2,4 miliarde de lei total valoare proiecte şi ajutor de stat 850 de milioane de lei. Anii trecuţi au fost semnări pe proiecte cu firme cu capital străin, iar în 2018 şapte societăţi din cele 14 sunt cele cu capital românesc”, a menţionat ministrul.

Luni au fost înmânate acorduri de finanţare pentru companiile Automobile Dacia SA, Sogefi Suspensions Eastern Europe SRL, Swoboda Sibiu SRL, Martur Automotive Seating and Interiors SRL, Omnia Europe SA.

Gabriel Sicoe, director afaceri publice Grup Renault România, a declarat că Dacia a accesat schema de ajutor de stat pentru un proiect de creştere capacitară, care să conducă la fabricaţia a 4.600 vehicule pe an.

„Această investiţie face parte dintr-un amplu program de investiţii pe care Renault îl derulează în România, care va ajunge în perioada următoare la 3 miliarde euro, în cei 20 de ani de după privatizare. Acordul de finanţare emis azi e vital pentru Dacia, în competiţia cu celelalte uzine Renault, în special cele care activează în ţări non-UE”, a spus el.

Pasquale Colicchia, director general Sogefi Suspensions Eastern Europe SRL, a vorbit despre motivele pentru care compania sa a decis să înfiinţeze o unitate de producţie în parcul industrial din Oradea, menţionând inclusiv schema de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie.

„Acum un an am hotărât să ne extindem operaţiunile pentru unitatea de suspensii din Europa de est, înfiinţând o nouă fabrică şi investind peste 50 de milioane de euro, cu obiectivul de a spori capacitatea noastră de producţie şi de a ne sprijini în continuare clienţii în efortul lor de dezvoltare în Europa. Am analizat mai mute locaţii situate în sud-estul Europei şi în cele din urmă ne-am concentrat asupra României, datorită poziţie sale geostrategice, climatului de afaceri foarte competitiv şi forţei de muncă înalt calificate. (…) Punctul cheie care a favorizat decizia de a veni în România l-au reprezentat schema de sprijin guvernamental şi parteneriatul pe care suntem pe cale să îl construim alături de autorităţile române”, a explicat el.
Sursa www.agerpres.ro

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...