Ora de Sibiu
Știri in direct

Val de șoferi băuți în weekend la Sibiu – Opriți de polițiști și „taxați”

329

Finalul de săptămână a fost din nou unul plin pentru polițiștii de la rutieră. Au avut de-a face cu foarte mulți șoferi care s-au urcat la volan după ce au consumat alcool. Cu toții au primit sancțiunile potrivit legii. 

La data de 9 decembrie a.c., în jurul orei 02,00, pe DJ 106, la ieșirea din localitatea Nocrich, în timp ce conducea autoturismul spre Alțâna, un localnic în vârstă de 30 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un parapet ce mărginește partea carosabilă. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
La testarea alcoolscopică a șoferului, a rezultat o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză întocmindu-se dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 8 decembrie a.c., în jurul orei 04,30, pe raza orașului Agnita a fost identificat un alt șofer aflat sub influența alcoolului. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 26 de ani, din localitatea Biertan, care conducea autoturismul având o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele șoferului s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 8 decembrie a.c., în jurul orei 03,30, în Agnita, un localnic în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul autoturismului pe strada 1 Decembrie, a fost testat alcoolsopic, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și de această dată, s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 8 decembrie a.c., în jurul orei 00,30, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din satul Lunca, a condus un autoturism pe raza localității Micăsasa, având o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal de cercetare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...