Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO Magie nemaivăzută la Sibiu – Artista care se dezbracă şi se îmbracă în timp record

668

Victoria este artista care a făcut posibilă o magie nemaivăzută până duminică, la Sibiu. Practic, zecile de copii, părinţi şi bunici care au fost duminică seara, la spectacolul „Iamsos” din sala Teatrului „Gong” au trăit momente memorabile, în care au văzut live cum arată un spectacol demn de Cartea Recordurilor.

Victoria a schimbat câteva rochii, cât ai clipi, fără ca cineva să poată să îşi dea seama cum a fost posibil. Cel mai aşteptat spectacol din festival, a fost cel de la finalul festivalului încheiat duminică, când Victoria a reuşit să uimească spectatorii, aceasta fiind artista ce deţine patru recorduri mondiale cu schimbarea rapidă a unor costume pe scenă.
„Printr-o răsucire şi o mişcare fină din încheietură, Victoria Petrosyan reuşeşte să schimbe 16 costume diferite în doar 120 de secunde. Sos Petrosyan a creat o adevărată linie ‘haute couture’ pentru scenă, garderoba acestora fiind reînnoită la fiecare 6 luni pentru a aduce mereu ceva nou în faţa publicului”, potrivit unui comunicat al Teatrului „Gong”.
Unul din cele mai surprinzătoare momente din spectacolul oferit de Victoria, a fost cel în care un spectatori din sală a fost invitat alături de ea, pe scenă şi datorită magiei, Victoria, deşi era legată la mâini cu o frânghie, a reuşit să ia de pe sibian sacoul şi să îl aşeze pe ea, fără ca frânghia să dispară.
La final, în văzut tuturor, Victoria s-a afişat cu o ţinută superbă, albă, pe care albsolut nimeni nu poate spune cum a schimbat-o în cateva secunde.
Prezenţa Victoriei pe scenă a fascinat publicul, după ce iniţial, timp de câteva zeci de minute, doi magicieni, Tigran şi Sos Junior au reuşit să aducă magia în faţa spectatorilor.
Sos Junior a obţinut, în 2015, premiul pentru cel mai bun artist de prestidigitaţie, în cadrul The Wizard Trophy International Magic Festival şi a participat, de curând, la concursul italian de televiziune „The Illusionist”, unde a câştigat marele premiu – The Las Vegas Trophy.

Festivalul „Sibiu Magic Show” a fost prezentat de organizatori şi în acest an, drept un festival unic în România, cu un program de divertisment de înaltă ţinută artistică dedicat întregii familii. Pornind de la spectacole ce jonglează cu vizibilul şi invizibilul, într-o serie surprinzătoare cu numere de iluzionism, scamatorii, levitaţie, prestidigitaţie, clovnerie, pantomimă, circ şi cabaret, ediţia din acest an a reunit în perioada 5 – 9 decembrie, în premieră naţională, artişti din Belgia, Franţa, Germania, România şi Spania.
Toate spectacolele jucate în cadrul acestui festival magic s-au bucurat de prezenţa publicului, dovadă că au avut loc cu casa închisă.
Festivalul dedicat magiei s-a încheiat duminică, însă până la finalul anului, actorii de la Teatrul „Gong” îi aşteaptă pe copii să se bucure de spectacolele lor. Sâmbătă şi duminică, cei mici îşi pot da întâlnire cu „Scufiţa Roşie”, pe scena de la „Gong”. Până atunci, copiii sunt aşteptaţi la atelierele de creaţie de la „Gong”, care vor avea loc miercuri şi sâmbătă.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și
kdeco.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...