Ora de Sibiu
Știri in direct

Astrid Fodor despre Alianța Vestului – ”Ar fi oportună aderarea Sibiului la acest proiect”

1.116

Primarul Sibiului a explicat că din punctul său de vedere Sibiul ar avea numai de câștigat dintr-o alăturare la Alianța Vestului. Astrid Fodor este încântată de inițiativa primarulor din Cluj Napoca, Arad, Timișoara și Oradea.

Aderarea Sibiului la Alianța Vestului, lansată de primarii din Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea, ar fi oportună dacă Alianța acceptă extinderea ariei obiectivelor și pentru regiunea centru, declară primarul Astrid Fodor. Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a declarat pentru MEDIAFAX că nu cunoaște detaliile Alianței Vestului, dar este convinsă că este o inițiativă constructivă.
Sibiul, care face parte din regiunea Centru, nu a fost invitat să facă parte din ea, dar o aderare ar fi oportună. „Este o inițiativă interesantă a patru primari care conduc municipii reședință de județ situate în regiunile de dezvoltare vest și nord-vest ale țării. Nu cunosc în detaliu acest proiect, dar din ce am citit în declarația adoptată la Timișoara și din ce au declarat public cei patru primari, sunt convinsă că este o inițiativă constructivă, în sensul demarării unor proiecte comune pentru care inițiatorii doresc atragerea de fonduri europene, mai ales a fondurilor transfrontaliere. Sibiul, care face parte din regiunea de dezvoltare Centru, nu a fost invitat și nu s-au purtat discuții în acest sens. Consider că ar putea fi oportună aderarea Sibiului la acest proiect, dacă Alianța acceptă extinderea ariei obiectivelor și pentru regiunea noastră”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Primarii din Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea au lansat, sâmbătă, la Timişoara, Alianţa Vestului (AVE), parteneriat prin care vor să atragă fonduri europene direct de la Bruxelles pentru proiecte comune.

Primește titlurile instant

Citește și
1 Comentariu
  1. […] Astrid Fodor despre Alianța Vestului – ”Ar fi oportună aderarea Sibiului la acest… […]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...