Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO – Au ajuns brazii în piețele din Sibiu – Prețuri și informații utile

723

Mai sunt mai puțin de două săptămâni până la Crăciun, așa că pregătirile sunt în toi. Casele sunt decorate, iar mulți dintre sibieni au împodobit deja bradul. Cei care au unul artificial, pentru că cei naturali abia ce au ajuns în piețele din oraș.

Cei mai multi comercianți sunt în Piața Cibin. 7 au primit autorizație din partea Administrației Piețelor și de câteva zile au început vânzarea. În piața din Vasile Aaron doar un comerciant a cerut și a primit autorizație, iar la Piața Rahova nu se vând brazi în acest an pentru că nimeni nu a solicitat acest lucru.

Așa că „grosul” brazilor de Crăciun se găsește la Piața Cibin. Toată marfa de aici este importată din Danemarca, un singur comerciant oferă și brazi românești. Cu toții însă au coroane bogate, iar împodobiți vor arăta cu adevărat de sărbătoare.

Vânzarea însă nu merge încă atât de bine pe cât și-ar dori comercianții. ”Am vândut, dar nu foarte bine. Din anii trecuți știm că majoritatea vine să cumpere după data de 20, pentru că dacă nu fac bradul mai repede se gândesc să nu se usuce, deși aceștia nu se usucă. Cei care cumpără mai repede ori îl împodobesc mai repede, ori vor să aibă marfă multă de unde să aleagă, se gândesc să nu rămână fără brad”, spune unul din comercianți.

Indiferent dacă vreți să așezați bradul într-o încăpere mai mică sau mai mare, veți avea de unde alege. La Piața Cibin de vând brazi de la un metru până la 4-5 metri înălțime. Evident, acesta este criteriul după care se stabilește și prețul. Astfel, brazii de până într-un metru costă 39 de lei. Cei până la un metru jumătate 120 de lei. Cei de aproape doi metri se vând cu 150 de lei, iar cei care depășesc doi metri costă 200 de lei. Pentru cei mai înalți de 3 metri trebuie plătit peste 300 de lei.

Comercianții de brazi vor rămâne în Piața Cibin până în data de 24 decembrie.

 

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...