Ora de Sibiu
Știri in direct

Cod portocaliu de ninsori abundente în aproape toată țara

953

Meteorologii anunță vreme severă pentru acest final de săptămână. Mai toată țara se va afla sub cod galben de ninsori, iar în zona de sud vest va fi cod portocaliu.

Digi24.ro anunță că judetețe Timiș, Caraș, precum și zonele montane ale județelor Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova sunt vizate de codul portocaliu.  Acesta va fi în vigoare de mâine dimineață de la ora 6.00 până duminică la ora 12.00, timp în care va ninge abundent, 60-70 cm de zăpadă proaspătă se vor depune în aceste zone. Vântul va sufla cu putere, la munte va depăsi 70 km/h, iar zăpada va fi viscolită.

Din această noapte, de la ora 23.00, Banatul, sudul Crișanei, o parte din Oltenia, nordul Munteniei, și zona de munte a Moldovei vor intra sub cod galben de ninsori și vânt puternic. Aici se vor depune straturi de 30 cm de zăpadă, iar vântul va bătea cu 45-50 km/h, în special în regiunile sudice și sud-vestice, iar la munte rafalele vor depăși 60 km/h.

Vom avea un weekend cu vreme de iarnă în cea mai mare parte a țării. Mai ferite vor fi Moldova, Maramureșul și Dobrogea.

Ninsorile se vor transforma în ploi, crescând riscul de polei.

Bucureștiul nu se află sub cod galben de ninsori. Meteorologii anunță că va ninge și aici în cursul acestei nopți, iar vântul se va intensifica. Weekendul va începe cu un strat nou de zăpadă, care însă se va topi pe parcursul zilei de mâine. Ninsorile se vor transforma în ploaie, iar treptat stratul de zăpadă se va topi.

Iarna a fost destul de blândă în prima jumătate a lunii decembrie, dar din această seară, ninsorile se vor intensifica şi se vor extinde.

În orele următoare, norii se vor înmulţi treptat dinspre sud-vestul teritoriului şi va ninge în special după apus. Strat de zăpadă mai consistent se va depune în Carpaţii Meridionali, în sudul Crişanei, în Banat şi local în Muntenia şi-n Oltenia. Totodată, în regiunile sudice, sud-vestice şi în spaţiul montan învecinat, vântul va depăşi 70 km/h.

Câteva raze de soare vor putea fi astăzi zărite în Bucureşti şi se vor atinge maximum 3 grade Celsius. Înnorările se vor accentua spre seară, când va ninge şi vântul va prinde putere. Mâine, ninsorile se vor transforma treptat în ploaie, aşa că stratul de zăpadă depus peste noapte se va topi. Vântul va sufla cu până la 50 km/h şi va accentua senzaţia de frig. Precipitaţiile vor continua cel puţin până luni, iar temperaturile nu vor trece de 4 grade.

La munte, va fi iarnă autentică în perioada următoare. Până duminică, va ninge moderat cantitativ în masivele vestice şi în Carpaţii Meridonali, unde vântul va sufla cu peste 70 km/h. Apoi, ninsorile se vor muta treptat spre est, iar luni vor fi prezente în Carpaţii Orientali şi local, în masivele sudice.

Primește titlurile instant

loading...
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...