Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO Spectacol în premieră la Sibiu, aplaudat furtunos de spectatori

195

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a prezentat, joi, premiera spectacolului „Urciorul sfărâmat”. Conceptul și scenariul semnat Armin Petras, după Heinrich von Kleist, și în regia lui Dominic Friedel, spectacolul a fost primit cu aplauze la scenă deschisă de către publicul din Sibiu.

Spectacolul a marcat o premieră inedită, aducând împreună pe scenă actorii TNRS și dansatorii și instrumentiștii Ansamblului Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, îndrumați de coregrafa Silvia Macrea.


Următoarea reprezentație a spectacolului va avea loc în data de 18 ianuarie 2019.

„Îmi place textul „Urciorul sfărâmat” de foarte mult timp, cred că de când aveam 15 ani. Chiar dacă este un text foarte vechi scris de Kleist despre un sat, despre o zonă provincială, problemele abordate le putem vedea și azi în Europa. Europa este mare, are multe departamente, iar în fiecare departament, în fiecare regiune a continentului timpul merge în alt fel. În cadrul acestui spectacol, o temă importantă a fost să combin toate aceste regiuni într-o singură idee de Europa. Ăsta a fost și planul meu: să reunesc și să reînnoiesc aceste regiuni prin intermediul adaptării acestui text. Am decis să adaptez textul lui Kleist pentru România, pentru că încă de acum 3-4 ani am început să mă familiarizez cu comportamentul românesc și am ajuns să-l îndrăgesc. Există multe diferențe pe care le cunosc între comportamentul central european și cel din estul Europei, dar tocmai acest comportament românesc m-a convins să lucrez în această țară. Kleist a creat, în „Urciorul sfărâmat”, deci în secolul al XIX-lea, niște personaje universale, dar eu am încercat să le fac și mai moderne. În adaptarea textului pentru scena sibiană, am mai adăugat câteva personaje în plus, pentru că am vrut să creez un sat, folosindu-mă de cântece preluate din folclorul românesc, de care m-am îndrăgostit. Voi, ca români, aveți marea șansă de a trăi, în același timp, în trecut și în prezent. În Germania, acest lucru nu mai este posibil, pentru că național-socialismul a distrus această legătură. Nu mai avem folclor, nu mai avem trecut. Trecutul nostru este Kleist, este literatură. Nu mai avem dansuri, nu mai avem cântece, nu mai avem nimic. De aceea, chiar îmi plac toate manifestările tradiționale ale țării voastre. Mi-am dorit să combin un text complicat, însă important pentru literatura universală, cu acest folclor, să fac textul lui Kleist mai ușor de înțeles, mai amuzant, mai atractiv pentru publicul sibian, creând un fel de musical.
Cred că marea șansă a Europei este aceea că oamenii pot trăi împreună, dar să rămână ei înșiși, să fie, în același timp, de exemplu, și români, și europeni. Acest lucru este posibil, cât timp fiecare țară își menține o cultură specifică, cât timp România, de pildă, are un Maramureș și o Bucovina”, a spus Armin Petras, regizor și dramaturg.

Informații pe larg despre spectacolele și evenimentele TNRS sunt publicate pe site-ul oficial al teatrului: tnrs.ro/program. Biletele pentru toate spectacolele TNRS pot fi cumpărate online, fără niciun cost suplimentar, de pe site-ul teatrului sau din agenția teatrală – Str. Nicolae Bălcescu, nr. 17.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...