Ora de Sibiu
Știri in direct

Tineri din Vâlcea, băieți buni în rândul hackeri-lor

1.699

”Hacker” este un pasionat de IT care sparge coduri, site-uri, platforme on-line, ori numai pentru distracție, ori pentru a obține beneficii materiale. Câțiva tineri vâlceni fac acest lucru. Dar, culmea, nu au intrat în vizorul polițiștilor și nici nu sunt trași la răspundere. Și sunt și plătiți pentru asta cu facturi și documente la vedere. 

Un grup de tineri a făcut o afacere din meseria de “hacker specializat”. Folosesc aceleași metode utilizate de hackeri ca să atace companiile, însă legal, cu acordul acestora. Țintă este clară: detectarea vulnerabilităților critice. Prin testare, le ajută să se protejeze împotriva atacurilor cibernetice și a fraudelor informatice.

Pasiunea pentru a descoperi ce se află dincolo de un anumit produs sau “ce se întâmplă dacă” i-a determinat pe Andrei Pușoiu și pe Daniel Ciobanu să pună bazele afacerii Cyber Threat Defense, cooptându-l pe Alexandru Armean. În echipă au mai pătruns și alți pasionați de IT, precum Răzvan Furdui, Veronica Mihaiu sau Adrian Vicol.

Primii doi au lucrat ca experți în securitate (pentesteri) la diferite companii din Cluj, în paralel punând bazele firmei. Alexandru a fost manager la o multinațională în echipa de cyber security, fiind implicat în proiecte de consultanță pe lângă job.

Începuturile au fost cele mai captivante pentru Andrei și Daniel, ei cunoscându-se de peste opt ani, din Râmnicu Vâlcea. Acolo cuvântul hacker era folosit des pentru că multe persoane se ocupau cu fraude IT și se îmbogățeau peste noapte. Deși toate știrile erau negative, acestea le-au captat atenția, fascinându-i.

”Voi ce tip hackeri sunteți? este o întrebare care ni se pune des și care ne amuză. Imaginea acelui răufăcător din subsol nu are nimic de-a face cu ceea ce facem noi și cu imaginea noastră. Suntem ingineri tineri (numiți și pentesteri) și entuziaști, acei „good guys” pasionați de a afla care sunt posibilele modalități prin care acei „bad guys” pot să intre în sistemele clienților și să abuzeze de breșe prin care determină pierderi considerabile țintelor” au spus reprezentanții Cyber Threat Defense.

Sursa www.voceavalcii.ro

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...