Ora de Sibiu
Știri in direct

CSU Sibiu joacă sâmbătă cu SCM U Craiova – Anunț important pentru suporteri

359

Baschetbaliștii sibieni joacă sâmbătă, de la orele 18:00, pe teren propriu, în compania celor de la SCM Craiova, lideri ai clasamentului Ligii Naționale de Baschet Masculin. Fanii echipei sunt rugați să vină la meci cu un cadou într-o cutie de pantofi, sau mai scurt, cu un ShoeBox.

Ultimele bilete disponibile se vor putea achiziționa de la caseria Sălii, înainte cu o oră de startul partidei.
După victoria de la Pitești, BC CSU Sibiu a revenit la Sibiu unde s-a pregătit pentru partida din etapa a Xa a LNBM. Baschetbaliștii sibieni speră într-un meci bun, în compania celor care ocupă prima treaptă a clasamentului. Înaintea partidei, Dan Fleșeriu a declarat:
”Craiova este liderul campionatului, au deja opt victorii și o singură înfrângere, deci ne așteaptă un meci foarte greu, în care jucătorilor noștri nu trebuie să le fie teamă niciun moment. Am fost destul de aproape să câștigă și la Craiova. Am prestart o apărare foarte slabă acolo, în prima parte a jocului, lucru pe care nu mai avem voie să îl facem acasă. Suntem conștienți de calitățile jucătorilor pe care îi are Craiova, dar sper că vom putea să le anihilăm și vom putea face o apărare mai bună. Acesta este primul lucru pe care trebuie să îl facem, atacul trecând pe locul al doilea în meciul acesta”, a spus antrenorul principal al BC CSU Sibiu.
După partida de pe teren propriu, BC CSU Sibiu face deplasarea la SCM Timișoara, cu care va juca sâmbătă, 22 decembrie, de la orele 15:30.
’’Pe suporterii nostril îi așteptăm la meci cu un cadou într-o cutie de pantofi, sau mai scurt, cu un ShoeBox. BC CSU Sibiu se alătură și în acest an demersului Asociației We Help, convinși fiind că sărbătorile sunt mai frumoase atunci când dăruiești! Voluntarii Asociației We Help îi vor întâmpina pe cei dispuși să dăruiască, la stand-ul amenajat chiar la intrarea în Fan Zone-ul ”Sibiu – Casa Baschetului”. Împreună putem pune un zâmbet pe chipul copilașilor defavorizați’’, spun cei de la CSU Sibiu.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și
kdeco.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...