Taximetriștii, despre cum s-a circulat în Sibiu în weekend – „A fost prăpăd. Iadul alb!”

0 1.136

Probleme mari în trafic, în acest weekend, în tot județul Sibiu. S-a circulat cu dificultate, din cauza zăpezii, pe mai toate străzile. Cei care au simțit din plin tot acest „iad alb” au fost taximetriștii care, vrând, nevrând, au trebuit să cutreiere orașul.

Dan, taximetrist de aproximativ cinci ani, spune că s-a circulat greu în ultimele zile și că nu a putut să depășească 30-40 km/oră. „Am ieșit duminică după-masă în oraș. Nu vă spun ce era pe străzi. Ce-i drept, pe străzile principale era cât de cât curățat, dar pe cele dintre blocuri… Era prăpăd… Iadul alb! Foarte greu ajungeai să iei clientul de la scară”.

Marian, un alt taximetrist din Sibiu, spune că a văzut câteva utilaje prin oraș, care curățau zăpada ori împrăștiau sare, însă totul era în zadar. „Degeaba s-a curățat, că ningea și în zece minute era totul la loc, de parcă nici n-ar fi fost lama pe acolo. S-a circulat greu, asta-i clar… dar ce să-i faci, dacă toți se sperie de zăpadă și își scot mașinile pe străzi. Mai și derapează și rămân blocați prin șanțuri. Ce să-i faci? Așa-i iarna”.

Și în această dimineață s-a circulat bară la bară pe mai multe artere din oraș, tot din cauza nămeților. Carosabilul e alunecos, astfel că se circulă greu. Mulți dintre șoferii care s-au aflat în ultimele două zile în trafic au întâmpinat probleme. Fie au derapat pe zăpada proaspăt așternută, fie au produs accidente.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.