Ora de Sibiu
Știri in direct

Sibianca Lucia Goreaev câştigătoare la „Antreprenorii viitorului” 2018

519

Sibianca Lucia Goreaev, managerul CETA Sibiu, a fost desemnată câştigătoarea categoriei „Antreprenorii viitorului “, eveniment organizat de Revista CARIERE in luna decembrie 2018 prin care premiază români care excelează în educație, sănătate, antreprenoriat, leadership, cultură și inovație.

Luciei Goreaev, fondatoarea brandului CETA Sibiu, îi plac provocările și orice este diferit de rutina zilnică. În interviul acordat Revistei CARIERE antreprenoarea spune că ceea ce experimentează pe parcurs îi dă posibilitatea să învețe și să facă lucruri noi.
Din punctul său de vedere sunt câteva reguli importante pentru a reuși în afaceri. „Cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci este să îți păstrezi integritatea. Integritatea îți va defini munca (în cazul meu, calitatea produselor), relațiile cu colaboratorii și cu angajații și, nu în ultimul rând, relația cu tine însuți. Să nu faci compromisuri în ceea este important. Nu se poate fără seriozitate, răbdare și multă energie. Nu pare aventuros, de multe ori nici foarte interesant, dar la mine funcționează. Gândiți-vă că am pe piață unguente pe care le fabricăm de 23 de ani. Și sunt unele dintre cele mai cunoscute și longevive produse românești!”
La cea de-a sasea ediție a Galei Premiilor CARIERE, sibianca Lucia Goreaev s-a numărat printre cei 24 de nominalizați ai galei. Evenimentul a reunit elita comunității de antreprenori, manageri și lideri, profesioniști din diverse zone ale țării, dar și personalități cultural-artistice și reprezentanți ai societății civile.„Sunt foarte fericită și surprinsă în primul rând pentru că am fost nominalizată. Sunt atât de mulți oameni extraordinari în această țară, care fac lucruri deosebite și sunt și mai surprinsă de faptul că am câștigat premiul la această categorie. Le mulțumesc celor care m-au votat, cei care cunosc și îmi apreciază munca (produsele) și mai trebuie să mulțumesc minunatei echipe a Revistei CARIERE care se încăpățânează de atâția ani să aducă în prim plan oameni extraordinari care doresc și rămân în această țară și fac lucruri minunate, în pofida a tot ceea ce se întâmplă. Vă mulțumesc” a declarat Lucia Goreaev pe scena Galei.
Lucia Goreaev este antreprenor cu experiență în producerea de cosmetice si farmaceutice foarte populare în România. Produce celebrul unguent de gălbenele care rezistă de peste 23 de ani pe piața românească în fața unei competiții acerbe. Afacerea s-a născut în Sibiu, valorificând proprietățile curative ale plantelor medicinale romanesti.Și-a dezvoltat afacerea încet, organic și fără compromisuri. Recent, a dezvoltat o gamă nouă de sampoane si geluri a cărui ingredient principal este bicarbonatul.
„Eu sunt inginer și nimic din istoria mea personală și școala pe care am făcut-o nu m-a pregătit pentru parcursul actual al vieții mele, să fiu aici, cu dumneavoastră si în acest moment. Premiul acesta e important pentru că îmi arată că am reusit sa-mi eliberez creativitatea pe care toți o avem dar din diferite motive, nu o manifestam. Eu asta îmi doresc pentru toți românii, să strălucim fiecare acolo unde suntem” a adăugat Lucia Goreaev.
La categoria „Antreprenorii viitorului” au mai fost nominalizaţi:
Khaled Al Meyazen – Doctor în farmacie industrială, fondator al INOVAYA ;
Teodor Blidăruș fondator și CEO FintechOS ;
Andreea Wade a realizat împreună cu Adrian Mihai o platformă de recrutare, Opening.

Primește titlurile instant

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...