Ora de Sibiu
Știri in direct

Decizia judecătorilor față de bătăușii din Parcul Cetății

780

Cei trei adolescenți care au bătut un licean în Parcul Cetății și au fost reținuți de polițiști au ajuns în fața judecătorilor. S-a cerut arestul preventiv, dar judecătorii au fost de altă părere.

Pentru cei trei s-a luat măsura controlului judiciar. Asta după ce, dintre cei șase tineri care au luat parte la evenimentul din Parcul Cetății s-a constatat că cei trei au lovit efectiv liceanul de la Goga.Ceilalți trei tineri rămân parte în anchetă.

CITEȘTE AICI CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN PARCUL CETĂȚII

”În continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, la data de 17 decembrie a.c., polițiștii Compartimentului Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut trei minori.

În fapt, la data de 28 noiembrie a.c., în jurul orei 15,00, în timp ce se aflau în parcul de pe strada Cetății din municipiul Sibiu, pe fondul unor neînțelegeri spontane, cei trei minori l-ar fi lovit cu pumnii și picioarele pe un adolescent în vârstă de 16 ani, acesta din urmă având nevoie de mai multe zile de îngrijire medicală.

În urma administrării probatoriului în cauză, la data de 17 decembrie a.c., cei trei minori, sibieni cu vârsta de 16, doi dintre ei, respectiv 17 ani, au fost reținuti 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca, la data de 18 decembrie a.c., să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu.”, a explicat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

CITEȘTE AICI DESPRE NEMULȚUMIRILE MAMEI LEGATE DE CERTIFICATUL MEDICO LEGAL

Astfel de incidente ar trebui prevenite și evitate, astfel că polițiștii au câteva sfaturi.

”Prevenirea victimizării minorilor reprezintă o preocupare permanentă a poliţiştilor sibieni, care manifestă intransigență maximă față de orice manifestare agresivă, verbală sau fizică, aplicând măsurile legale în consecință.

Pentru a împiedica implicarea în conflicte violente, le recomandăm adolescenților să evite raspunsul la agresivitatea verbală sau fizică cu alte acte de violență. Cel mai indicat este să fie solicitat ajutorul celor responsabili de siguranța tinerilor, părinți, profesori, polițiști.”, transmit polițiștii.

Primește titlurile instant

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...