Ora de Sibiu
Știri in direct

În sfârșit și o veste bună despre proiectul autostrăzii Sibiu – Pitești

970

După ce mai tot anul au venit doar vești care par să întârzie la nesfârșit proiectul autostrăzii de peste munți între Sibiu și Pitești, marți, cei de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului au anunțat că va emite documentul cel mai așteptat pentru deblocarea situației.

Veste bună despre cea mai aşteptată autostradă din România. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a publicat marţi, 18 decembrie, proiectul acordului de mediu pentru Autostrada Sibiu – Piteşti anunță economica.net. După expirarea perioadei de cinci zile de trimitere observaţii, ar putea fi emis în sfârşit documentul care va debloca cel mai important proiect rutier al României.
„Agenția Națională pentru Protecția Mediului anunţă publicul interesat asupra deciziei de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Autostrada Sibiu – Pitești”, amplasat în judeţele Sibiu, Vâlcea și Argeș, titular Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A”, se arată pe site-ul ANPM.
Proiectul acordului de mediu şi informaţiile relevante pentru luarea deciziei pot fi consultate la sediul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, precum și pe pagina de internet www.anpm.ro la secțiunea Reglementări/Acordul de mediu/Drafturi acte de reglementare.
„Observaţiile/contestațiile publicului se primesc la sediul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Splaiul Independenţei nr.294, sector 6, Bucureşti, precum şi la adresa de e-mail autorizari@anpm.ro, în termen de 5 zile de la data publicării prezentului anunț”, potrivit ANPM.
Oficialii de la Transporturi şi de la Drumuri estimau încă din vară că acordul de mediu pentru Autostrada Sibiu – Piteşti ar putea fi emis la finele anului. De teama unor „tuneluri pentru urşi”, care întârzie şi acum finalizarea autostrăzii Lugoj – Deva, autorităţile au decis să îngheţe proiectul autostrăzii Sibiu – Piteşti până la emiterea acordului de mediu. Abia după obţinerea acestui document, vor fi desemnaţi câştigătorii şi vor fi semnate contractele pentru secţiunile 1 şi 5 ale autostrăzii şi va fi lansată licitaţia pentru secţiunea 4. Pentru secţiunile 2 şi 3 vor fi necesare unele completări ale documentaţiei, înainte de lansarea la licitaţie pentru proiectare şi execuţie.
Acordul de mediu este necesar pentru emiterea autorizaţiei de construire.
Valoarea totală a investiţiei în Autostrada Sibiu-Piteşti va fi de 3,34 miliarde de euro (15 miliarde de lei), potrivit unui document postat pe site-ul Ministerului Transporturilor.
În iulie 2017, CNAIR a scos la licitaţie secţiunile 1 şi 5 din Autostrada Sibiu-Piteşti, pentru execuţia cărora a primit în octombrie nouă oferte (secţiunea Sibiu – Boiţa), respectiv opt oferte (secţiunea Curtea de Argeş – Piteşti).
Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Aceasta este cerută şi de către Dacia – Renault, cel mai mare exportator al României.

Primește titlurile instant

Citește și
1 Comentariu
  1. hop spune

    o sosea atit de importanta ca de 10 ani ….nu stiu patriotii astia de(nu) conduc ,tara asta cum s-o scalde ….daca nu-i nimic de FURAT nu se intimpla nimic in tara ! cred ca hotia este trasatura caracteristica acestui,neam ! daca credeti ca se intimpla ceva cu soseaua asta sinteti naivi ! se fac studii de fezeabilitate platite din greu…ca sa se poata fura ….halal !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...