Iohannis, la ședința Guvernului. Dăncilă l-a invitat voalat să plece

0 890

Are loc prima ședință de guvern după ce Klaus Iohannis și-a anunțat participarea. Viorica Dăncilă l-a invitat însă pe șeful statului, voalat, să plece. Jurnaliștilor li s-a spus și lor să părăsească sala.

Chiar la începerea ședinței, Iohannis a punctat prin citirea a două articole din Constituție faptul că Președintele țării are voie să participe la ședințele de Guvern. „Prezența președintelui la ședințele de guvern nu poate să fie nici îngrădită, nici limitată. Președintele prezidează ședințele de guvern. Punct”, a declarat Klaus Iohannis după ce a enumerat articolele legislative respective.

La un moment dat, Viorica Dăncilă a subliniat din nou că președintele are atribute în ceea ce privește politica externă. A menționat „proiectul major” pentru țară, după aderarea la UE și NATO, care e preluarea președinției Consiliului UE. Viorica Dăncilă a anunțat că în ședința de guvern va fi adoptată o Ordonanță de Urgență, precinzând apoi că se referă la măsuri în domeniul sănătății, în special legate de vaccinare și de creșterea cu indicele de inflație a asigurărilor medicale, ceea ce înseamnă 80 de milioane de lei.

La scurt timp, aceasta mulțumesc presei pentru prezență și o poftește afară, motivând că sedința de guvern se va desfășura în continuare în două etape. Una dintre ele consacrată chestiunilor de politică externă și securitate internă, iar cea de-a doua etapă pe teme economice. Anunțul constituie, totodată, o invitație voalată adresată președintelui Iohannis de a părăsi ședița de guvern după prima etapă.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.