MmJlYmZkZDJmOTU3N2EzNDhjMTRhNTdjMDA.thumb

Agenția Spațială Europeană, în misiunea Mars Express, a obținut o imagine extraordinară de pe planeta Marte, deasupra craterului Korolev. Acesta este plin cu gheață groasă de aproape 2.000 de metri, după cum anunță digi24.ro

Craterul, care are o lungime de aproape 80 de kilometri, se află la sud de capul polar nordic, cunoscut sub numele de Olympia Undae, în zonele joase din nord. Baza adâncă a craterului conține gheață care acționează ca o „capcană” rece, iar aerul care se deplasează deasupra acesteia se răcește și se scufundă, creând un strat de aer extrem de rece peste suprafața de gheață, motiv pentru care aceasta nu se topește.

Craterul a fost numit după Serghei Korolev, un inginer-șef de rachete și un designer de nave spațiale cunoscut ca tatăl tehnologiei spațiale sovietice. Korolev a lucrat la programul Sputnik, programul Vostok care a transportat primul om în spațiu în 1961 și la crearea rachetelor care erau precursoare ale lansatorului Soyuz.

Misiunea Mars Express a Agenției Spațiale Europene sărbătorește 15 ani de la lansarea care a avut loc în iunie 2003. Aceasta a intrat pe orbita marțiană pe data de 25 decembrie 2003.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns