Ora de Sibiu
Știri in direct

Anul 2018 pentru cei mai bogați oameni din lume – Au pierdut 511 miliarde de dolari

709

Cei mai avuți oameni de pe planeta noastră au pierdut 511 miliarde de dolari în 2018, după ce câștigurile înregistrate în prima jumătate a anului au fost șterse de scăderea piețelor bursiere, relatează Bloomberg.

Tensiunile din comerțul mondial și preocupările legate de o posibilă recesiune din SUA au afectat busele spre finele anului, astfel încât cei 500 de oameni incluși în indicele Bloomberg Billionaires au ajuns la o valoare netă a deținerilor 4.700 de miliarde de dolari la sfârșitul săptămânii trecute, a doua scădere anuală a indicelui zilnic al averilor din 2012, mult sub valoarea record de la începutul anului, de 5.600 de miliarde de dolari.
Chiar și Jeff Bezos, fondatorul Amazon, care a înregistrat cele mai mari câștiguri în 2018, a acut de suferit. Averea sa a atins valoarea de 168 de miliarde de dolari în septembrie, cu un plus de 69 de miliarde de dolari. Ulterior, a scazut cu 53 de miliarde de dolari – mai mult decat valoarea de piata a Delta Air Lines sau Ford Motor – ajungând la 115 miliarde dolari la sfarsitul anului.
Fondatorul Amazon a avut un an mai bun decât Mark Zuckerberg, care a înregistrat cea mai mare pierdere din ianuarie, cu 23 de miliarde de dolari, pe măsură ce Facebook a trecut din criză în criză. În ansamblu, cei 173 de miliardari americani de pe lista – cea mai mare grupă – au pierdut 5,9% din averea lor, ajungând la 1.900 de miliarde de dolari.
Cei 128 de miliardari din Asia au pierdut 144 miliarde de dolari în 2018. Cele mai mari pierderi din Asia sunt în China, condusă de Wang Jianlin, fondatorul Wanda Group, a cărui avere a scăzut cu 11,1 miliarde de dolari.
Orientul Mijlociu a avut un an și mai turbulent. Cea mai bogată persoană din Arabia Saudită, printul Alwaleed, eliberată în martie după 83 de zile de detenție, a pierdut 3,4 miliarde de dolari. Averea sa netă a scăzut cu 60% din 2014.
În Europa, de la fondatorul Zara Amancio Ortega la fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi, majoritatea miliardarilor au înregistrat pierderi. Familia Schaeffler din Germania, acționarii majoritari ai fabricantului de componente auto Continental AG, a pierdut cel mai mult, deoarece costurile suplimentare și condițiile dure de afaceri din Europa și Asia au afectat performanțele companiei.
Georg Schaeffler și mama sa Maria-Elisabeth Schaeffler-Thumann au cu 17 miliarde de dolari mai puțin decât la începutul anului.
Mexicanul Carlos Slim, acționar majoritar al celui mai mare operator de telefonie mobilă din America Latină, a suferit, de asemenea, mari pierderi. La un moment dat cea mai bogată persoană din lume, Slim se situează acum pe locul șase, cu 54 de miliarde de dolari.
Oligarhilor ruși le-a mers mai bine. Volatilitatea prețurilor petrolului, noile tensiunilor în relația cu Ucraina și înăsprirea sancțiunilor aplicate Rusiei de comunitateaa internațională au fost parțial compensate de câștigurile periodice. Averile celor mai bogați 25 de ruși au scăzut ușor, la 255 miliarde de dolari, potrivit clasamentului.
16 dintre cei 25 de miliardari ruși de pe indicele Bloomberg au înregistrat o scădere a averii în 2018. Magnatul aluminiului Oleg Deripaska, afectat de sancțiunile SUA, a pierdut cel mai mult – 5,7 miliarde de dolari – și a ieșit din clasamentul Bloomberg al celor 500 de bogați.
În schimb mogulii energiei Leonid Mikhelson, Ghenadi Timchenko și Vagit Alekperov au câștigat 9 miliarde de dolari.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și
airsoft.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...