Se termină iarna blândă. De când se schimbă vremea

0 1.624

Iarna care mai degrabă a arătat a toamnă și temperaturile destul de crescute pentru această perioadă vor deveni istorie. De la mijlocul săptămânii vremea se va schimba radical, iar ninsorile vor cuprinde jumătate din țară, anunță digi24.ro

Marți, cerul va fi parţial noros, iar condiţiile de precipitaţii vor fi reduse până seara. Termometrele vor indica maxime pozitive în aproape toată ţara. Apoi, noaptea, ninsorile se vor înmulţi în nord, vest şi centru, iar în Maramureş, în nordul Crişanei şi al Transilvaniei vor deveni abundente. La altitudini mari, va fi viscol puternic.

La mijlocul săptămânii, precipitaţiile sub formă de ninsoare vor continua în regiunile nordice, vestice şi centrale. Apoi, joi noaptea, se vor muta în sud-est. La munte, va continua să ningă şi să bată vântul. Temperaturile vor scădea în toată ţara spre sfârşitul săptămânii, nu vor mai trece de 5 grade Celsius ziua, iar noaptea va fi ger în nord-vestul şi în centrul ţării. Vineri, va mai ninge slab în regiunile sud-estice şi în cele nordice.

În Bucureşti, vremea liniştită se va menţine acum, la început de ianuarie. Norii vor fi insistenţi, iar termometrele vor indica maxime în jur de 2 grade Celsius. Presiunea aerului va scădea accentuat.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...