Ora de Sibiu
Știri in direct

Primar judecat pentru corupție deși e mort

983

Un fost primar din comuna Bordești, județul Vrancea, va fi rejudecat pentru corupție. Nimic special dacă omul nu ar fi murit între timp.

Fostul primar al comunei Bordești, Gheorghe Tătaru, a murit în luna noiembrie a anului trecut, după ce, în luna iunie, el fusese condamnat de Judecătoria Focșani la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual.

În același dosar în care a fost judecat primarul, au fost și secretarul comunei și doi consilieri locali, aceștia fiind acuzați că au concesionat în mod ilegal un teren de 217 hectare unei asociații de creștere a animalelor la care acționar și membru fondator era fiul primarului.

Decizia privind rejudecarea cauzei aparține Curții de Apel Galați, este definitivă și a fost luată la finalul anului trecut.

„Desfiinţează sentinţa penală nr. 815/25.06.2018 a Judecătoriei Focşani şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Menţine actele procedurale efectuate în cauză până la termenul de judecată din data de 30.05.2018. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă”, se arată pe portalul instanței gălățene.

Practic, dosarul se va întoarce la Judecătoria Focșani și, cel mai probabil, judecătorii care vor rejudeca dosarul vor lua act de decesul primarului și vor dispune încetarea procesului.

Celelalte persoane din dosar, secretarul și consilierii, condamnate de instanță tot la închisoare cu suspendare, vor fi rejudecate.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...