Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO Şapte mii de sibieni au înfruntat gerul Bobotezei în Piaţa Mare

1.128

Peste 7.000 de sibieni din toate cartierele au înfruntat duminică, temperatura de minus patru grade, timp de mai bine de o oră, pentru a participa la slujba de sfinţire a apei de Bobotează, oficiată în Piaţa Mare, de un sobor impresionat de zeci de preoţi, în fruntea căruia a fost mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, potrivit secretarului mitropoliei, părintele Cristian Vaida.

Agheasma Mare ne ocroteşte de necazuri

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, i-a îndemnat pe cei 7.000 de credincioşi care au asistat duminică, la slujba de sfinţire a apei de Bobotează, să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru toate darurile şi mai ales pentru Agheasma Mare, care poate să îndepărteze suferinţele şi neplăcerile din vieţile noastre, potrivit înaltului prelat. „Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra noastră. Să-i mulţumim că ne-a ajutat. Să fim bucuroşi şi să vestim naşterea lui în perioada sărbătorilor Crăciunului. Să-i mulţumim că am trecut cu bine în noul an. Şi să-i dăm slavă pentru toată dragostea revărsată asupra noastră şi să cerem necontenit ocrotirea şi pavăza lui. Îndreptarea lui să fie spre noi, ca noi să ne îndreptăm pe calea desăvârşirii”, a explicat Mitropolitul Ardealului. ÎPS Laurenţiu Streza le-a spus credincioşilor că apa sfinţită este bună în orice casă, pentru că are puterea de a ocroti de suferinţe. „Gustarea din apă şi stropirea cu ea în orice clipă, oricând există o suferinţă, oricând există ceva neplăcut în viaţa noastră, poate să îndepărteze. Şi mai ales este o tradiţie a noastră, creştină, sfântă, orice vas luat pentru mâncare, în gospodărie, mama ştie, că după ce a spălat vasul respectiv, să dea cu apă sfinţită, să sfinţească pentru ca să primim odată cu hrana aceasta şi binecuvântarea lui Dumnezeu, pregătindu-ne tot timpul pentru hrana cea veşnică, care este sfânta împărtăşanie. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi”, a mai arătat ÎPS Laurenţiu Streza.

„Sfânta” îmbulzeală nu a lipsit de Bobotează

Deşi i-a îndemnat pe enoriaşi să nu se înghesuie ca să ia apă sfinţită, totuşi, o parte dintre cei veniţi au forţat gardurile de protecţie a butoaielor cu Agheasmă Mare, care au fost păzite de jandarmi. „Avem 15.000 de sticle micuţe şi 5.000 de litri de apă în butoaie. Încercaţi-vă puţin răbdarea. Veţi avea toţi”, i-a asigurat la finalul slujbe de Bobotează, Mitropolitul Ardealului. Degeaba înaltul prelat i-a rugat pe enoriaşi să primească binecuvântarea preoţilor şi apa sfinţită cu calm şi răbdare, căci zeci de sibieni s-au împins să dea jos gardurile puse de jandarmi, din dorinţa să prindă primii sau mai multe sticle cu apă sfinţită. La un moment dat, aproape toţi jandarmii prezenţi abia mai puteau sprijini gardurile din dreapta scenei, unde oamenii mai aveau un pic şi dădeau năvală peste preoţi. Enoriaşii au avut la dispoziţie 12.500 de litri de apă sfinţită, oferită în 15.000 de sticle de câte jumătate de litru şi restul din zece butoaie, fiecare de câte 500 de litri, a explicat preotul Emilian Man.

Ce înseamnă de fapt botezul?

Patriarhul Daniel a explicat duminică, semnificaţia botezului. „Botezul nu este o simplă stropire cu apă, ci este primirea iubirii şi harului Preasfintei Treimi. Când noi gustăm apă de la botez ne întâlnim cu iubirea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh. Când sunt stropite casele noastre ele nu sunt stropite cu apă simplă, ci cu apă plină de harul Preasfintei Treimi, ca toată viaţa noastră să fie sfinţită, curăţită, luminată şi plină de binecuvântarea Preasfintei Treimi”, a spus patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Din Agheasma Mare e bine să se guste, înainte de masă, timp de 40 de zile, începând cu Boboteaza şi de fiecare dată când se ţine post.

Mântuitorul s-a făcut cunoscut de Bobotează

Epifania sau Teofania, aşa cum mai este numită Boboteaza, evidenţiază momentul la care Mântuitorul Hristos S-a făcut cunoscut, fiind mărturisit ca Fiu al lui Dumnezeu de Sfântul Proroc Ioan, cel care L-a botezat în apele Iordanului. După întoarcerea din Egipt, Familia Sfântă s-a stabilit în Nazaretul Galileii. Mântuitorul Hristos a crescut în Nazaret, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, până la vârsta de treizeci de ani. Iudeilor nu le era îngăduit să devină învăţători sau preoţi, înainte de a împlini această vârstă. „Pentru aceasta nici Domnul Hristos până la aceşti ani nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este Fiul lui Dumnezeu şi Arhiereul cel mare, Care a străbătut cerurile până ce s-a împlinit numărul anilor Lui” (Cuvântul la Botezul Domnului – Vieţile Sfinţilor). Iisus Hristos a rămas în Nazaret, împreună cu Sfânta Fecioară Maria şi cu Sfântul şi Dreptul Iosif, care era lucrător de lemn. În urma morţii Sfântului Iosif, a rămas singur să lucreze lemnul. Prin acest lucru de mână, Iisus câştiga cu multă osteneală hrana pentru El şi pentru Maica Sa.

La împlinirea vârstei de treizeci de ani şi după cuvântul lui Dumnezeu, care l-a trimis pe Sfântul Proroc Ioan în pustie, pentru a-L boteza cu apă, Iisus a venit din Galileea la Iordan, ca să fie botezat de Ioan. Sfântul Proroc Ioan a avut semn încredinţat de Dumnezeu, după care putea să cunoască pe Mesia, aşa cum spune Sfântul Evanghelist Ioan: „Eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt” (Ioan, 1, 33).  Deci, ascultând Sfântul Ioan cuvântul lui Dumnezeu, a venit în părţile Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor. La acest fel de botez săvârşit de Prorocul Ioan în Iordan, veneau mulţimile din Iudeea şi Ierusalim şi se botezau mărturisindu-şi păcatele. Hristos a venit la Iordan după ce Sfântul Ioan spusese despre El, zicând: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei. Vine în urma mea Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg curelele încălţămintelor Lui. Deci, eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt” (Ioan 1, 26-27). „Hristos, Cel ce a luat asupra Sa păcatele a toată lumea a venit la râu ca să sfinţească apele cu Botezul. A venit la ape ca să curăţească firea lor; a venit să Se boteze ca să ne pregătească baia sfântului Botez. A venit la Ioan, pentru ca acesta să fie pentru dânsul martor nemincinos, văzând pe Duhul Sfânt pogorându-Se peste Cel pe Care-L boteza şi auzind glasul Tatălui de sus” (Cuvântul la Botezul Domnului – Vieţile Sfinţilor). (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”). Sursa agerpres.ro

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...