Ora de Sibiu
Știri in direct

Sondaj: Klaus Iohannis, favorit pentru alegerile prezidențiale

689

Dacă duminica viitoare ar fi alegeri, PSD nu s-ar mai situa pe primul loc în topul preferințelor românilor. Ba mai mult, social democrații au un procentaj de 16,4%. În același timp, actualul președinte, Klaus Iohannis, ar conduce detașat alegerile prezidențiale.

Potrivit unui sondaj IMAS realizat la comanda Europa FM, la întrebarea „dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlament și v-ați prezenta la vot, cu ce partid ați vota?”, 17,1% dintre cei chestionați au indicat PNL, în timp ce PSD a reprezentat opțiunea a 16,4% dintre respondenți. Locurile următoare au revenit USR (7,5%), ALDE (6,3%) și partidului lui Cioloș (5,3%). De remarcat că, potrivit sondajului, UDMR s-ar situa după Pro România, cu doar 3,0% din intențiile de vot.

În ceea ce privește intenția de vot pentru prezidențiale, Klaus Iohannis ar ocupa prima poziție, cu 34,9%, urmat de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu (cu 12,9%) și de liderul Pro România, Victor Ponta (cu 12,7%). Fostul premier Dacian Cioloș s-ar afla pe poziția a patra (cu 9,2%), iar după el ar veni președinții PSD, PNL și USR (Liviu Dragnea – 5,3%, Ludovic Orban – 3,5% și Dan Barna – 2,3%).

foto: europafm.ro

Întrebați care ar trebui să fie candidatul pentru funcția de președinte din partea PSD, cei mai mulți respondenți (42%) au indicat-o pe Gabriela Firea, actualul primar general al Capitalei, și doar 23% l-au indicat pe liderul PSD, Liviu Dragnea.

Sondajul a surprins și principalele teme de preocupare ale românilor pentru anul 2019: situația economică (31%), salariile mici/sărăcia (12,6%), clasa politică/conducerea țării (8,5%) și hoția/corupția (6,6%). Justiția/legile sunt de abia pe locul al șaselea (2,6%) în topul principalelor probleme.

Sondajul a fost realizat la comanda Europa FM de IMAS în perioada 4-20 decembrie 2018. Interviurile au fost realizate prin telefon, utilizând metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing). Pentru acest studiu au fost intervievate 1.010 persoane cu vârste de 18 ani și peste. Marja de eroare este de +/- 3%.

Primește titlurile instant

loading...
Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...