Ora de Sibiu
Știri in direct

CNAIR promite 118 kilometri de autostradă în 2019 – Nici unul însă pe tronsonul Sibiu – Pitești

577

Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere a anunțat că în 2019 o să dea în folosinţă nu mai puțin de 118 kilometri de autostradă. Mult aşteptata şosea de viteză Piteşti – Sibiu nu se află pe listă.

Anul acesta abia dacă va fi desemnat constructorul, anunță stirileprotv.ro. Nu pornesc lucrările nici la autostrada Ploieşti – Braşov, extrem de necesară.
Pe 15 ianuarie, CNAIR se va întâlni cu reprezentanţii constructorilor pentru a afla câţi kilometri de autostradă plănuiesc să termine în acest an. Deocamdată, oficialii Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere cred că ar putea fi bucăţile de autostrada dintre Sebeş şi Aiud, Coseviţa şi Şoimuş, o localitate de lângă Deva, dar şi tronsonul dintre Iernut şi Câmpia Turzii.
Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR: “Aceste loturi însumate ar da 18 km, dar repet, aşteptăm această discuţie francă şi fără ocolişuri cu constructorii pentru a şti pe ce mizam. Nu noi promitem, noi transmitem public ceea ce ne promit şi nouă constructorii”

Sibiu – Pitești, mai durează…
Însă nici în acest an nu vor porni lucrările la una dintre cele mai aşteptate autostrăzi, Sibiu-Piteşti. În luna martie vor fi desemnaţi câştigătorii licitaţiei pentru transoanele Sibiu şi Boita şi Curtea de Argeş – Piteşti. Iar pentru Boiţa şi Curtea de Argeş, până la sfârşitul anului.

Desemnarea câștigătorului:
Sibiu – Boiţa, 14,15km – martie 2019
Boita – Cornetu, 34,33km – decembrie 2020
Cornetu – Tigveni, 35,30km – decembrie 2020
Tigveni – Curtea de Argeş, 9,86km – decembrie 2020
Curtea de Argeş – Piteşti, 30,35km – martie 2019

După ce vor fi desemnaţi, constructorii au la dispoziţie un an să-şi facă proiectul de execuţie a primei autostrăzi din România care va traversa munţii.
“Este exclus să începem construcţia în acest an, este perioada de proiectare care este de 12 luni. Orice grabă în fazele de proiectare poate aduce probleme în fazele de execuţie”, spune purtătorul de cuvânt al CNAIR.
În ceea ce priveşte a doua autostradă construită prin munţi, foarte aşteptată de români, nu sunt prea multe veşti. De Ploieşti- Braşov se ocupa Comisia Naţională de Prognoză care a anunţat la sfârşitul anului ca la licitaţie s-au înscris 5 investitori, doi din China şi 3 din Europa. Teoretic la sfârşitul lunii ianuarie ar trebui desemnat un câştigător.
Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză: “Am vrea în ianuarie. Termenul de execuţie poate fi şi 2022.”
Oficialii susţin că autostrada Ploieşti – Braşov va fi cu taxă şi va costa 1.36 miliarde de euro. Şoferii ar putea plăti 6 euro pe suta de kilometri.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...