Ora de Sibiu
Știri in direct

Evoluția pieței imobiliare, motiv de îngrijorare pentru analiști

760

Analiștii imobiliari spun că anul acesta nu este unul bun pentru a cumpăra o locuință, iar această decizie ar trebui amânată până anul viitor. Ei prevăd că prețurile vor scădea, arată stirileprotv.ro

Spre finalul anului, sau cel mai târziu anul viitor, preţurile ar urma să scadă cu cel puţin 25 de procente, potrivit analizelor Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari. Anul 2019 ar urma să aducă preţuri mai mici cu până la o treime, pe fondul cererii în scădere, cel puţin asta spun analiştii.

Iancu Guda, Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari: „Salariile nu vor mai creşte, avem o emigrare record şi un spor natural negativ, avem şi această taxă pe activele bancare care scumpeşte creditul cu cel puţin 0,8-1 punct procentual pe an. Având în vedere oferta oarbă în creştere, vedem în toate părţile, se construieşte din ce în ce mai mult, vor duce la o scădere inevitabilă a preţului imobiliarelor cu cel puţin 25-30% anul acesta sau cel mai târziu în prima parte a anului următor.”

Lipsa de interes a oamenilor s-a văzut deja în vânzări. Tranzacţiile de apartamente, case şi terenuri, au fost constant în scădere, din vara până acum, conform datelor Agenţiei de Cadastru, cu până la un sfert, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Şi pentru programul Prima Casă ultimul an a fost atipic. Spre deosebire de anii anteriori, când fondurile se terminau în câteva luni, acum au ajuns până la finalul anului. Ar fi nevoie de o schimbare, spun specialiştii.
Dragoş Nichifor, analist bancar: „Programul şi-a atins scopul, a crescut şi a susţinut piaţa imobiliară în timpul crizei, în acest moment acest program consider că ar trebui să se restrângă în zona socială, a familiilor cu venituri foarte mici, şi poate ar trebui să apară o compensaţie pe dobânda, astfel încât cei care îşi prima locuinţă şi sunt şi într-o situaţie socială să aibă rate mici. „

Robert Croitoru, consultant fiscal: „Au fost persoane care aveau rate de 1000 de lei şi acum au ajuns la 1400, prin prisma modificării ROBOR. Deci, prima casă a avut ceva dezavantaje pentru cei care şi-au luat credite acum 3-4 ani de zile. „

În contextul creşterii dobânzilor, şi băncile au noi reguli impuse de BNR pentru a-i feri de riscuri pe românii cu venituri mici. Potrivit noilor reguli impuse de BNR, din această lună cei care fac un credit pot avea rate de cel mult 40% din totalul veniturilor, faţă de 50-55%, cât era până acum, cu excepţia celor care fac un credit pentru primul imobil. În acest caz, gradul de îndatorare poate merge până la 45%.

Cele mai scumpe locuinţe din ţară sunt în prezent în Cluj, unde preţul pe metru pătrat depăşeşte 1.500 de euro, în creştere cu peste 7% faţă de finalul anului 2017. În Bucureşti, media este de 1300 euro/mp, în timp ce în Timişoara, al treilea în top locuinţele se vând cu 1.200 de euro/mp, conform imobiliare.ro.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...