Ora de Sibiu
Știri in direct

Ger năprasnic și zăpadă de trei metri în Europa

1.451

Nu doar România este afectată de ger. În zone ale Europei în care zăpada este o raritate acum a ajuns chiar și al trei metri, iar frigul este năprasnic, anunță digi24.ro

În Alpi ninge de la mijlocul saptămânii trecute şi meteorologii spun că va continua şi în următoarele 5 zile. În unele zone s-a acumulat un strat de zăpadă de un metru şi jumătate, iar la peste 2.000 de metri altitudine depăşeşte trei metri. Cel puţin 7 oameni şi-au pierdut viaţa, în Alpi, în Germania, Austria şi Italia, iar alţii sunt dispăruţi şi căutaţi de salvamontişti.

În Austria au rămas localităţi izolate, iar un district din Bavaria a declarat stare de dezastru. Pentru că drumurile sunt inaccesibile, autorităţile trimit ajutoare cu elicopterul. În plus, copacii căzuţi sub greutatea zăpezii au rupt cabluri electrice şi au lăsat mii de case fără energie.

În ciuda tuturor problemelor, austriecii au ştiut să se şi bucure de zăpada abundentă.

În Italia, nu doar Tirolul e sub zăpadă. Valul de aer polar a ajuns până în sudul peninsulei şi chiar în Sicilia – o situaţie neobişnuită. Fermieri de aici sunt îngrijoraţi pentru animale şi culturi, iar transporturile pe insulă au fost paralizate: drumuri închise, trenuri şi zboruri anulate. Autorităţile au închis şcolile şi au declarat stare de urgenţă.

Şi în Grecia continuă ninsorile. Din cauza zăpezii şi a îngheţului, şcolile sunt închise mai ales în nord, dar şi în zona Atenei.

Zăpadă şi la Istanbul. În nord-vestul Turciei ninsoarea a provocat întârzieri ale curselor aeriene şi anularea multora dintre acestea.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și
ritter.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...