Ora de Sibiu
Știri in direct

Londra vrea să ceară Uniunii Europene amânarea datei oficiale a Brexitului

195

Oficiali britanici poartă discuții despre o posibilă amânare a ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Informația a ajuns în paginile Daily Telegraph.

Trei surse europene declară pentru cotidianul britanic că au fost abordate de reprezentanţi ai Londrei însărcinaţi să ”tatoneze terenul”, în contextul în care proiectul Brexitului negociat de premierul Theresa May este contestat atât de opoziţia laburistă, cât şi de numeroşi membri ai majorităţii sale conservatoare, scrie News.ro.

Camera Comunelor urmează să se pronunţe săptămâna viitoare asupra acordului Brexitului negociat cu Bruxellesul. Un prim vot în vederea unei ratificări, prevăzut la 11 decembrie, a fost amânat în ultimul moment de Guvern.

În prezent, calendarul Brexitului prevede o ieşire a regatului din Uniune la 29 martie.

LABURIŞTII, ÎN FAVOAREA UNUI VOT ÎN PARLAMENT ASUPRA UNUI BREXIT DUR
Opozaţia laburistă urmează să susţină un amendament care urmează să fie prezentat marţi în Parlamentul britanic, cu scopul de obliga Guvernul May să obţină aprobarea Westminsterului în vederea unui Brexit fără acord.

Cu mai puţin de trei luni înainte ca regatul să iasă din Uniune pare puţin probabil că acordul negociat de May cu Bruxellesul să fie ratificat într-un vot în Parlamentul britanic săptămâna viitoare.

Această perspectivă a determinat un grup de parlamentari din toate taberele politice să elaboreze un amendament vizând să evite ca o respingere a acordului să însemne în mod mecanic un Brexit ”dur”.

În cazul în care amendamentul va fi adoptat, Guvernul va fi nevoit să obţină ca Parlamentul să voteze în favoarea unui ”no deal” înainte să poată să obţină puterile necesare implementării acestuia.

Or un Brexit fără acord nu întruneşte o majoritate la Westminster.

O sursă din cadrul Partidului Laburist – ai cărui aleşi sunt în mare parte în favoarea rămânerii în UE – a declarat luni pentru Reuters că formaţiunea urmează să susţină amendamentul.

Voturile laburiştilor şi aleşilor Partidului Conservator al lui May, care au anunţat că susţin amendamentul, ar putea permite adoptarea textului.

O asemenea garanţie nu îndepărtează însă complet perspectiva unui Brexit fără acord, ci ar complica sarcina Guvernului, atât pe plan procedural, cât şi politic.

”Din punct de vedere politic, acest lucru ar putea fi important în vederea cristalizării unei majorităţi contra unui «no deal»”, subliniază Joe Owen, directorul programului cu privire la Brexit de la centrul de reflecţie Institute for Government.

Un purtător de cuvânt al lui May a declarat că Guvernul va ţine cont de orice amendament care ar putea să fie adoptat, subliniind însă că Brexitul este necesar să aibă loc – cu sau fără acord.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...