Ora de Sibiu
Știri in direct

Spectacole suplimentate la cererea publicului la Teatrul Gong din Sibiu

592

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu suplimentează numărul de reprezentații din acest weekend, la cererea publicului.

După ce toate reprezentațiile cu spectacolul „Der Fleck/ Pata” în regia Letei Popescu au fost epuizate în primele zile ale anului, organizatorii au decis suplimentarea programului cu încă o reprezentație pentru data de sâmbătă, 12 ianuarie, ora 11:00. Astfel, actorii de la Secția Germană a Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu vor prezenta acest spectacol de șase ori în zilele următoare:
•sâmbătă, 12 ianuarie, de la orele 11:00 și 18:00
•duminică, 13 ianuarie, de la ora 10:00
•marți, 15 ianuarie, ora 10:00
•miercuri, 16 ianuarie, ora 10:00
•joi, 17 ianuarie, ora 10:00
Spectacolul scris și regizat de Leta Popescu are la bază povestea unei pete care e supusă unor analize de laborator. Lumea devine astfel una microscopică, în care întâlnim o gumă de mestecat uriașă sau o varietate de scame jucăușe. Pentru cei mai mici dintre spectatori, copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 4 ani, spectacolul este unul senzorial, cu imagini multiple și personaje cu care se poate interacționa fără frică. Pentru părinți, „Der Fleck/ Pata” este un îndemn la liniștea cu care putem privi problemele pe care le avem. Prezentat în limba germană, cu supratitrare în limba română pentru părinți, spectacolul are o durată de aproximativ 35 de minute și îi reunește pe scenă pe actorii Hansel Andrei, Mara Căruțașu, Angela Páskuy, Claudia Stühler și Jenő Major. Spectacolul este construit în decorul și costumele create de Oana Micu, pe muzica compozitorului Marius Popa și mișcare scenică de Farid Fairuz. Traducerea și adaptarea textului în limba germană a fost asigurată de Beatrice Ungar.
Accesul publicului la oricare din spectacole se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin teatrulgong.ro sau la sediul Agenției Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00, iar duminica de la 10:00 la 14:00. Prețul unui bilet la oricare din spectacole este 9 lei, tarif unic.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...