Ora de Sibiu
Știri in direct

Două persoane bătute și tâlhărite de patru tineri în plină stradă la Sibiu

4.745

Patru tineri sibieni sunt cercetați de polițiști într-un dosar penal pentru tâlhărie calificată, după ce, la începutul acestui an, ar fi bătut doi bărbați, după care le-au golit buzunarele.

„În fapt, la data de 3 ianuarie a.c., doi sibieni au reclamat poliției faptul că, în jurul orei 03,00, respectiv 04,00, în timp ce se aflau pe strada Siretului, respectiv Uzinei din municipiul Sibiu, patru persoane necunoscute i-ar fi lovit și le-ar fi sustras bunurile pe care le aveau asupra lor, trei telefoane mobile, un acumulator extern, un ceas de mână, un inel, verighetă, bani și țigări”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
Ca urmare a investigațiilor derulate de către polițiștii sibieni, în decursul zilei de joi, s-a reușit identificarea și prinderea a patru tineri, cu vârsta de 20, respectiv 17 ani (trei dintre ei), domiciliați în localitățile Hosman și Copșa Mică.
Polițiștii au efectuat și două percheziții domiciliare la locuințele a două dintre persoanele în cauză, în localitatea Hosman, ocazie cu care au fost recuperate toate bunurile reclamate furate.
Cei patru tineri au fost reținuți 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie calificată.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...