Ora de Sibiu
Știri in direct

Copii cu malformaţii la inimă, operaţi gratis la Sibiu

2.117

Unii din cei mai buni medici din ţară şi străinătate vor opera în această săptămână, 11 copii cu malformaţii cardiace, la Spitalul Polisano Medlife din Sibiu, unde cei mici sunt trataţi pro bono, potrivit unui comunicat de presă.

Elena – Miruna, primul copil operat luni

Astăzi a început un nou maraton de intervenţii medicale pro bono in rândul copiilor bolnavi de inimă. Astfel, timp de o săptămâna, 11 copii, diagnosticaţi cu malformaţii cardiace grave, vor fi trataţi la Sibiu, de către echipe medicale din România, Anglia, Germania şi Suedia. În urmă cu câteva momente s-a încheiat cu succes prima intervenţie chirurgicală.  Este cazul Elenei – Miruna (6 luni), diagnosticată cu o malformaţie cardiacă gravă (canalul atrioventricular comun complet), dar şi cu sindrom Down, care a fost refuzată pentru operaţie de către alţi medici din ţară. Acţiunea face parte din programul „Inimi Sănătoase pentru Copii”, derulat de către Fundaţia Polisano, cu sprijinul MedLife, Allianz-Ţiriac Asigurări şi NEPI. Obiectivul principal este de a da o şansă la viaţa copiilor cu malformaţii cardiace grave care provin din medii defavorizate.

România, ţara cu cei mai mulţi pacienţi morţi din cauza inimii din Europa

„România ocupă locul 1 în Europa ca mortalitate a populaţiei din cauza bolilor cardiovasculare, cu o medie de 108.9 decese la 100.000 de locuitori, faţă de U.E. (43.8 la 100.000 de locuitori). Conform INS, anual se nasc cca 1500 de copii cu malformaţii cardiace, şi numărul lor este în continuă creştere. Prin acest program alături de partenerii noştri de la MedLife, ne dorim să schimbăm aceste statistici şi să dăm şansa unui număr cât mai mare de copii ca să se facă bine. Totodată, în acest program vor asista mai mulţi medici din ţară pentru a învăţa tehnicile noi practicate (share experience). În felul acesta, vrem sa extindem numărul de specialişti pentru a face bine şi mai multe inimi, acasă, în România” a declarat Cătălina Costache Director Executiv, Fundaţia Polisano. Coordonatorul medical al programului „Inimi Sănătoase pentru Copii ” este dr. Victor Costache, conferenţiar universitar doctor, medic primar chirurgie cardiovasculară şi toracică, autor a numeroase premiere medicale naţionale şi internaţionale. Echipele medicale sunt compuse din medici (cardiologi, ATI-işti, pediatri etc.), asistente şi tehnicieni care vin din ţări precum Germania, Anglia şi Suedia, pentru a se implica pro bono, alături de echipa medicală Polisano – MedLife, pentru soluţionarea cazurilor.

Darius, un copil abandonat de familie, nu şi de medici

Potrivit echipei medicale, toate cazurile selectate sunt grave şi necesită intervenţie imediată. Printre acestea se numără cazul lui Florin (9 ani) care va fi supus unei intervenţii chirurgicale după ce a fost diagnosticat cu defect septal atrial, prin intermediul unei caravane medicale desfăşurată într-o zonă defavorizată. În atenţia medicilor va intra şi Darius (8 ani), care suferă de persistenţă de canal arterial, dar şi de un handicap neurologic, în momentul de faţă acesta locuind într-un centru de plasament. Medicii care operează copiii, şi-au propus ca vineri să comunice public rezultatele intervenţiilor lor.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...